Atenție, constănțeni! Se oprește căldura în calorifere

În ultimele zile, temperatura medie exterioară a aerului înregistrată în cursul nopții la nivelul municipiului Constanța a fost mai mare de 10 grade Celsius, astfel încât sunt îndeplinite condițiile impuse de legislația în vigoare pentru oprirea furnizării căldurii. Având în vedere acest fapt, Termoficare Constanța SRL informează consumatorii racordați la sistemul municipal de termoficare că începând de luni, 1 aprilie, oprește furnizarea căldurii către consumatorii din municipiu. Pe această cale, consumatorilor li se recomandă să își închidă robinetele tur-retur amplasate la branșamentul imobilului, deoarece apa păstrată în instalațiile termice are rol de a le conserva. În continuare, va fi furnizată numai apă caldă de consum în program non-stop.

Related posts

Ne taie greața ,la câte tăieri și adăugiri asistăm! Se taie la pensii se adaugă la benzină.Se taie curentu’ se adaugă la tacâmuri. Se adaugă la impozite se taie bastonu’ la neajutorați, mame singure cu copii în brațe.Acum cică e’n studiu, ajutorul de înmormântare!

Cine spune dom’le că s-au închis căile aeriene, culoare de zbor…bla,bla,bla?… Fals! Se circulă dom’le…Ba se circulă în draci, am putea spune!

Breaking News: Un pericol național

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult