Dragă prietenă,
Îți respect nemulțumirea și o primesc ca pe un semn de luciditate. Este dreptul tău – și poate chiar datoria generației tale – să ceri soluții. Dar permite-mi, înainte de a-mi cere rețete, să îți ofer un răspuns care nu ocolește problema, dar care nu se grăbește cu iluzii.
1. Să înțelegem boala înainte de a prescrie tratamentul
Nu e lipsă de soluții. E lipsă de ascultare. România nu e în criză doar economic sau moral, ci mai ales într-o criză de încredere. Ne-am pierdut reperele pentru că, în vâltoarea tranzițiilor, am înlocuit principii solide cu soluții rapide. Aici nu e nevoie de panacee, ci de reconstruirea răbdătoare a țesutului moral și civic. Și asta nu se face prin lozinci, ci prin oameni care trăiesc ceea ce predică.
2. Soluțiile nu sunt spectaculoase. Sunt zilnice.
Îmi ceri soluții practice? Iată-le:
Să ne educăm copiii acasă cu valori, nu doar cu diplome. Educația nu e doar școală – e exemplul viu al părinților, profesori integri, modele locale.
Să votăm informat, nu cu burta goală. Dacă schimbăm mentalitatea de „lasă, că merge și-așa”, se schimbă și clasa politică.
Să nu ne mai rușinăm de credință și cultură. Valorile spirituale – fie ele creștine sau doar morale – nu sunt slăbiciuni, ci puncte de sprijin.
Să cumpărăm de la producătorul român, nu doar din comoditate. Fiecare leu trimis într-un sat ține o familie acasă.
Să vorbim frumos unii cu alții, mai ales când nu suntem de acord. Dezbinarea a fost întotdeauna cel mai eficient inamic al reconstrucției.
3. Nu sunt profet. Sunt om care se frământă.
Nu sunt politician, nici filosof. Sunt doar un român care refuză să accepte că „nu se mai poate face nimic”. Că mă critici e semn că îți pasă. Dar a cere altora soluții fără să ne întrebăm „eu ce pot face azi?” înseamnă a aștepta salvarea din afară. Nu va veni.
4. Regenerarea nu vine de sus. Vine de jos. Din noi.
România va renaște – moral, spiritual și economic – nu când va apărea o figură providențială, ci când tu, eu și alții ca noi vor face ce trebuie, chiar și atunci când e mai greu și mai lent.
Așadar, îți mulțumesc pentru mustrare. O primesc cu inima deschisă. Dar îți întorc întrebarea cu aceeași intensitate: tu ce soluție practică ai aplicat azi? Poate că acolo începe vindecarea.