Cea mai veche navă cu zbaturi din lume încă mai funcționează.

stiri de dobrogea

În dreptul Palatului Navigației din Galați este ancorată lângă un ponton nava „Tudor Vladimirescu”. Vasul este decanul de vârstă al flotei fluviale române și funcționează de 166 de ani.

Vasul a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la șantierele navale Granzdanubius de lângă Budapesta (Ungaria), iar primul său nume a fost „Croația”. Era un remorcher cu zbaturi și propulsie cu abur, dotat cu o mașină cu abur de ultimul tip pentru acea vreme. Este decanul de vârstă al flotei fluviale române și funcționează de 167 de ani. A prins toate evenimentele importante ale statului român: Unirea Principatelor, Independența, perioada comunistă și Revoluția din decembrie 1989. Aflată în dotarea trupelor austro-ungare în perioada Primului Război Mondial, aceasta și-a făcut cu prisosință datoria, iar după anul 1919, nava a intrat în patrimoniul autorităților române că pradă de război, numele fiindu-i schimbat în „Sarmisegetuza”. Imediat după aceea, a intrat în Șantierul Naval de la Turnul Severin, unde remorcherul a devenit navă de pasageri, dobândind următoarele caracteristici principale: lungime – 59,44 metri, lățime – 7,50 metri, pescaj – 1,70 metri, viteză – 18,5 km/h. Astfel a intrat în clasa de pasagere fluviale a căror propulsie este asigurată de zbaturile acționate de mașinile cu aburi cu dublă expansiune, o raritate în transporturile navale contemporane. Printre pasagerii celebri care au făcut croaziere la bordul acestei nave au fost Regele Ferdinand și Regina Maria, mareșalul Gheorghe Averescu, regele Carol al II-lea și principele Mihai. 

În anul 1923, în urma unor modernizări și reamenajări, nava cu abur și zbaturi „Sarmisegetuza” a fost rebotezată, primind denumirea de „Grigore Manu”, cel care pusese bazele Flotei Fluviale din România. Vasul circula pe relația Sulina – Turnu-Severin, cu punct de oprire și portul Galați. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, „Grigore Manu” este transformat în navă sanitară, aducând și răniți din zona Odessa la spitalele din Galați.

A fost rebotezată „Tudor Vladimirescu”, în anul 1954, și refăcută complet în șantierul naval de la Orșova (Mehedinți) păstrându-se doar corpul, mașina cu abur, vinciul ancorei și zbaturile, restul fiind modernizat și reamenajat după planurile inginerilor S. Geafer, C. Lița și E. Boshitz. Modificările esențiale aduse au mărit simțitor capacitatea de transport pe punte și în saloane, vasul putând transporta 250 de pasageri într-o cursă. În plus, sălile de restaurant situate la pupa și la prova asigurau servitul mesei pentru 170 de turiști într-o singură serie. Potrivit istoricilor, vasul Tudor Vladimirescu a făcut o cursă de protocol de grad zero, în 1959, când la bordul său au poposit liderii comuniști Nichita Hrușciov și Gheorghe Gheorghiu-Dej. Între anii 1965 și 1981, decanul de vârstă al flotei fluviale române a parcurs aproximativ 200.000 de kilometri, transportând peste 240.000 călători. Nava putea adăposti un număr de 250 de turiști, putea servi 170 de turiști la o singură serie și avea 26 de dormitoare. Turiști din Marea Britanie, Franța, Germania veneau deseori în România tocmai pentru a se plimba cu acest vas în Delta Dunării în perioadă mai – septembrie și de-a lungul Dunării în celelalte perioade ale anului. După Revoluție, nava este folosită ca restaurant plutitor și mai are ieșiri ocazionale pe Dunăre.

În prezent, nava „Tudor Vladimirescu” aparține Navrom, este ancorată în portul Galați, participă la parade și poate fi închiriată contra cost.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult