Cine este gălățeanca semifinalistă la „Chefi la cuțite” 

Pasionată de gătit, gălățeanca Alexandra Gabriela Veber, în vârstă de 34 de ani, a făcut parte din echipa lui chef Orlando Zaharia la “Chefi la cuţite” și a fost semifinalistă a acestui sezon. O performanță incontestabilă. Ea este o persoană  hipersensibilă. Dar, pe lângă această sensibilitate, este și o persoană foarte puternică, o persoană care a trecut prin multe, o luptătoare chiar, o mamă dedicată, un bucătar foarte pasionat. Când a fost înscrisă la emisiune, trecea printr-o perioadă în care se ruga lui Dumnezeu să facă lumină și ordine în viața ei, suferind după despărțirea de soț. Până când Marian și Beatrice, prietenii cu care a muncit și în Islanda și care îi cunosc pasiunea și iubirea pentru bucătărie, i-au dat vestea ca au înscris-o la concurs. Acum simte că și-a găsit locul la restaurantul “Teatris” din Galați. 

Cine este Alexandra Veber

Pasionată de gătit, sensibilă, emotivă şi implicată, Alexandra are o poveste de viaţă uimitoare, marcată de lipsa de încredere în ea şi de bullyingul suferit în copilărie, până când a ajuns în Islanda. Acolo s-a simţit acceptată. După cum a povestit, a fost plecată nouă ani din ţară, dintre care şase a muncit în bucătărie. Şi-a descoperit pasiunea pentru bucătărie în Suedia, unde a plecat pentru a i se alătura soţului. Făcea de toate, de la spălat vase până la curăţenie, dar se simţea fericită când era lăsată să cureţe şi să taie ceapa. Şi-a dorit să fie angajată ca bucătar şi a primit această şansă în Islanda. După un an de la angajare, a ajuns chef de tură. Muncea în bucătărie alături de soţul ei şi fiecare dintre ei îşi dorea să fie cel mai bun, iar acest lucru le-a afectat relaţia. Bărbatul a decis că nu mai e fericit alături de ea. După despărţire, soţul a rămas în Islanda, chef de tură, iar Alexandra a revenit în ţară. În prezent, și-a găsit locul într-una dintre cele mai apreciate bucătării de restaurant din oraș.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult