Cine sunt cei mai buni directori de şcoală din estul României

 

Un eveniment de amploare desfășurat săptămâna trecută la Galați a adus cu sine multe emoții, dar și bună dispoziție. Asociația pentru Valori în Educație (AVE), care caută “Directorul anului 2024”, s-a oprit, pentru câteva ore și în oraşul nostru, unde au fost jurizați directorii din regiunea de est a țării. La Galați, fiecare director participant a fost jurizat timp de o oră, a primit întrebări și a încercat să convingă “jurații” că pentru proiectele și activitatea sa managerială merită să fie desemnat “Directorul Anului”. Din juriu au făcut parte jurnaliști, antreprenori și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean. “A fost o zi plină de emoții, în care s-au ascultat povești de viață, s-a plâns și s-a râs alături de oameni care și-au dăruit sufletul pentru schimbarea în bine a unității de învățământ pe care o conduc”, ne-a spus unul dintre jurați.

Participanţii şi câştigătorii regionali

Şi-au susținut cauza următorii directori: la categoria “Antreprenoriat”: Beatrice Carmen Zelinschi – Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară “Vasile Adamachi” Iași, Demis-Ioan Maranda – Liceul Tehnologic “Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni (judeţul Suceava), Maria Andrici – Școala Gimnazială Tămășeni (Neamț), Ana Chelaru – Școala Gimnazială “Comandor Alexandru Cătuneanu” Lunca Cetățuii (Iași), Daniela Claudia Orășanu – Colegiul Tehnic de Căi Ferate “Unirea” Pașcani (Iaşi), Adriana Masgras – Liceul Tehnologic Nr. 1 Corod (Galați); la categoria “Egalitate de șanse” au participat Monica Vasilica Pleșcan – Școala Gimnazială Gâștești (Iași), Elena-Loredana Dura – Școala Gimnazială Berchișești (Suceava), Ana Chelaru – Școala Gimnazială “Comandor Alexandru Cătuneanu” Lunca Cetățuii (Iași), Artimizia Merticaru – Școala Gimnazială “Elena Rareș” Botoșani, Adriana Masgras – Liceul Tehnologic Nr. 1 Corod (Galați), Viorica Ștefu – Liceul Tehnologic “Costache Conachi” Pechea (Galați); la categoria “Inovare”: Claudia-Filareta Cărăușu – Școala Primară “Carol I” Iași, Rodica Zimbru – Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, Camelia Ivanov – Liceul Teoretic “Grigore Moisil” Tulcea, Demis-Ioan Maranda – Liceul Tehnologic “Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni (Suceava), Steliana Dumitru – Școala Gimnazială Dăeni (Tulcea), Zoia-Gabriela Bucovală – Liceul Teoretic “Traian” Constanța.

Misiunea câștigărilor este una și mai grea, aceștia având sarcina să convingă juriul de la București că merită să câştige. Cei trei câștigători ai categoriilor jurizate la Galați sunt: Daniela Claudia Orășanu – Colegiul Tehnic de Căi Ferate “Unirea” Pașcani (la “Anteprenoriat”), Ana Chelaru – Școala Gimnazială “Comandor Alexandru Cătuneanu” Lunca Cetățuii (“Egalitate de șanse”) şi Claudia-Filareta Cărăușu – Școala Primară “Carol I” Iași (“Inovare”).

Gala premiilor, la Opera Națională 

Decernarea premiilor va avea loc pe 24 octombrie, la Opera Națională din București. În cadrul galei, vor fi premiați patru directori de școală, la categoriile “Inovare”, “Antreprenoriat” și “Egalitate de șanse” și, marele premiu, “Directorul Anului 2024”. Categoria “Inovare” aduce în prim-plan realizări care au dus la deblocarea unor procese, care au implicat actori din afara școlii pentru îndeplinirea obiectivelor, care au avut în vedere utilizarea tehnologiei sau a elementelor de inovare pentru învățare vizibilă la elevi. Categoria “Antreprenoriat” vizează competențe demonstrate în gestionarea resurselor și a bugetului, în identificarea și atragerea de venituri suplimentare, dar și abilității de a vedea oportunități acolo unde au existat provocări. Categoria “Egalitate de șanse” este dedicată acțiunilor care au ajutat fiecare elev să aibă participare școlară, iar cei mai vulnerabili dintre copii să fie integrați și să li se asigure progresul școlar. Titlul “Directorul Anului 2024” se acordă unuia dintre finaliștii celor trei categorii, care depășește nivelul categoriei, are o viziune clară asupra direcției în care conduce unitatea de învățământ, dă dovadă de creativitate, abilități de comunicare și negociere, reziliență în fața provocărilor, este un lider inspirațional, știe să își motiveze echipa și să creeze un mediu de învățare bun pentru adulți și pentru elevi.

Pompiliu Comșa

 

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult