CIZMA RUSEASCĂ

Calcă greu,apăsat,fără milă,
Val de furtună ce-ascunde lumina,
Din răsărit,din pustiu de oțel,
Se-nalță o umbră,un cântec rebel.

Cizma Rusească cu tălpi de povară,
Sfarmă ogorul,făcând ca să-l doară,
Pământul suspină sub ea,tremurând,
Iar cerul își plânge durerea în vânt.

Cu pașii de fier,răstoarnă destine,
Din munți pân”la ape,nimic nu-și revine,
Grădina străbună se-apleacă sub chin,
Dar lăstari de voință,se-nalță din plin.

Nici jugul,nici cizma,nici glasul de tun,
Nu pot stinge dorul din piept de român,
Sub praful și fumul ce-nvăluie zarea,
Speranța rămâne,răsună chemarea.

O zi va veni,când pământul subit,
Va scutura jugul și va fi dezrobit,
Cizma cea grea,va rămâne doar scrum,
Un semn de trecut,pe-al istoriei drum.

Așa că străjerule,mergi înainte,
Cu ochii spre cer și ruga fierbinte,
Căci oricât de mare e cizma rusească,
Puterea iubirii,ne e strămoșească!