“Columna lui Ivan”, inaugurată pe faleza din Tulcea

De curând as fost a fost inaugurată “Columna lui Ivan”, la Tulcea. Monument care a fost ridicat în memoria campionului olimpic Ivan Patzaichin, chiar pe faleza care îi poartă numele. Pe lângă însemnătatea pe care i-o dă amintirii sportivului, opera va marca şi “poarta de intrare” în Delta Dunării, acolo fiind punctul de pornire pentru turiştii care vor să viziteze Delta.  Ivan a câştigat nenumărate medalii şi a ajuns de patru ori campion olimpic. Monumentul este rodul a cinci cunoscuți artiști plastic care au reușit  să îl descrie perfect pe Fiul Deltei din Lotcă. Columna are 25 de metri înălţime, iar fiecare pagaie a sculpturii reprezintă o victorie a campionului Ivan Patzaichin la competiţii olimpice, mondiale, europene sau naţionale. Privit din lateral, suportul care susţine pagaiele pare o coloană vertebrală.  Ansamblul memorial „Ivan Patzaichin” a fost inaugurat la Tulcea pe 8 septembrie 2023

Conceptul aparține arhitectului Teodor Frolu, iar ansamblul este opera colaborativă a cinci artiști contemporani apropiați ai lui Ivan Patzaichin (1949 – 2021), aparținând unor diferite generații. „Columna lui Ivan”, realizată de Virgil Scripcariu, va reprezenta un reper vizibil din orice punct al falezei, inclusiv din zona Gării din Tulcea. Lucrarea va povesti despre cele mai semnificative regate ale lui Ivan Patzaichin în cei 43 de ani dedicați sportului (18 ani ca sportiv, 25 ca antrenor). Pe una dintre fețele columnei, vor fi gravate toate cursele istorice ale lui Ivan. Corespondent, pe cealaltă latură, vor fi menționați toți campionii sporturilor cu vâsle pe care Delta Dunării i-a oferit României până astăzi. Columna prezintă astfel tradiția și legendele sportului în Deltă. În apropierea columnei se va afla „Metopa”, realizată de Mircea Cantor, artist român apreciat în întreaga lume. Cantor va crea un mozaic ce prezintă scene cheie din viața lui Ivan, omul Deltei, campionul, antrenorul și antreprenorul social.

Lucrarea lui Mircea Cantor va spune „povestea lui Ivan”, cele mai importante momente din parcursul său, ca într-o bandă desenată de 12 metri, astfel încât și cei mai tineri vizitatori ai memorialului să înțeleagă mai bine evoluția și impactul lui Patzaichin. Gyárfás Oláh, designerul brand-ului de ecodesign și tehnologie PATZAIKIN, în colaborare cu peisagistul Nicolas Triboi, amenajază „Grădinile Deltei” cu patru soiuri de salcie specifice vegetației Deltei Dunării, în spațiul liber dintre faleză și oraș. Reputatul artist Teodor Graur este autorul a două lucrări ce completează ansamblul – „Inima așezată” din metal, care face trimitere la „inima mare a lui Ivan”, și „Valul oprit”, sugestiv pentru relația lui Patzaichin cu apa. Artistul Dan Vezentan construiește o fânână, o lucrare cinetică, amplasată la nivelul Dunării și al pontonului.

Lucrarea de artă va fi dotată cu o tehnologie inovatoare care le va permite vizitatorilor să deguste în siguranță apa provenită din Dunăre, prin filtrarea biologică a acesteia. Ideea fântânii a pornit de la o experiență avută de Patzaichin în 2018, atunci când, la Centrul de Ecoturism Rowmania din Deltă, a fost instalat un sistem asemănător de filtrare a apei. Patzaichin a declarat atunci: „Este foarte bine ca oamenii să poată bea apă din Dunăre, astfel vor înțelege mai bine de ce este atât de important să o păstreze curată”.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult