Contractul de realizare a unităților 3 și 4 de la Cernavodă, pe ordinea de zi a acționarilor Nuclearelectrica

Proiectul este cel mai important demers pentru sistemul energetic naţional. Acţionarii Nuclearelectrica vor avea pe ordinea de zi a Adunării Generale din 14 noiembrie aprobarea contractului pentru realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, care va fi semnat cu consorţiul internaţional format din companii din SUA, Canada și Italia. Ministrul Sebastian Burduja a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook: „Este cu siguranţă cea mai mare realizare a mandatului meu ca ministru al Energiei – visul unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă devine realitate, după decenii de aşteptare. (…) Vineri, Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica a votat în unanimitate pasul următor, iar ministerul a solicitat suplimentarea ordinii de zi pentru AGA Nuclearelectrica din 14 noiembrie cu aprobarea contractului pentru realizarea unităţilor 3 şi 4, care va fi semnat într-un cadru special, cu ocazia COP 29, la Baku”. Finanţarea proiectului este susţinută şi de statele participante, prin intermediul băncilor de import-export: SUA (3 miliarde de dolari), Canada (2 miliarde de dolari canadieni) şi Italia (2 miliarde euro). Statul român se angajează, de asemenea, să sprijine acest proiect strategic cu toate resursele necesare. Nuclearelectrica este compania naţională de energie electrică, termică şi combustibil nuclear din România, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 17,50%, după listarea la bursă a companiei în 2013. Compania contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România.

Sucursala CNE Cernavodă (CNE) operează două unităţi nucleare CANDU, fiind printre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de procesare a concentratului de uraniu pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult