COOPERARE ECONOMICA

Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), Mihai Daraban a avut o intrevedere oficiala cu ambasadorul Republicii Chile in Romania, E.S. dl Julio Antonio Bravo Iubini (foto dreapta), in vederea identificarii unor solutii concrete pentru dinamizarea schimburilor economice bilaterale. “Exista multe puncte comune in dezvoltarea economica a celor doua state, de-a lungul timpului. Vorbim de economii diversificate, orientate catre export si care, in ultima perioada, au trecut prin reforme majore in incercarea de a se moderniza si de a stimula o dezvoltare durabila. In plus, in 2002, Chile a incheiat un acord de asociere cu Uniunea Europeana, acord ce promoveaza comertul, aprovizionarea cu energie si materii prime si tranzitia ecologica. In momentul de fata, valoarea schimburilor comerciale dintre Romania si Chile nu este una foarte ridicata, dar avand in vedere toate considerentele de mai sus, putem dezvolta o relatie economica puternica cu acest stat. Este foarte important insa ca produsele care vin din acest stat sa ajunga in Romania direct si nu prin terti, asa cum se intampla in prezent, lucru de care ar putea profita antreprenorii din ambele state”, a declarat presedintele CCIR, Mihai Daraban. “Relatiile economice intre Romania si Chile au inceput sa se dezvolte mai consistent in ultimele decenii, in contextul reformelor economice si al integrarii internationale a ambelor tari. Aceste relatii au fost consolidate de acorduri comerciale si de initiativele diplomatice si economice reciproce. Exista oportunitati de colaborare in domenii precum tehnologia, infrastructura si resursele naturale. Romania reprezinta un partener important pentru Chile in Europa Centrala si de Est, parteneriat pe care dorim sa-l dezvoltam din ce in ce mai mult in viitor. In acest sens, vom organiza, in curand, o deplasare a unei delegatii de oameni de afaceri chilieni care sa vina la Bucuresti pentru a stabili noi contacte de afaceri cu omologii romani, precum si la Constanta, pentru a se informa cu privire la investitiile si oportunitatile de afaceri care se pot face in portul din aceasta zona”, a declarat ambasadorul Republicii Chile in Romania, E.S. Julio Antonio Bravo Iubini.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult