De azi îndeplinim toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a anunțat că țara noastră îndeplinește de la 1 octombrie toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere. ,Primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor. S-a reușit scăderea ratei de refuz și unor măsuri luate de Guvern, astfel că s-a decis decontarea celor 185 de dolari plătiți drept taxă pentru angajații din administrația publică centrală care obțin, până pe 30 septembrie 2024, de la Ambasada SUA, reînnoirea vizei de intrare în această țară. Măsura a fost luată în luna februarie a acestui an și face parte dintr-un plan mai amplu prin care România încearcă să scadă rata de refuz pentru astfel de vize sub 3%, ceea ce ar permite autorităților americane să primească cetățeni români pe teritoriul SUA fără viză. Cel mai recent, această rată de refuz a fost de aproape 9%. În tentativa de a scădea rata de refuz pentru vize SUA la 3%, Guvernul a decis ca bugetarilor din domeniile apărării, ordinii publice, siguranței naționale, justiției și afacerilor externe să le fie decontați cei 185 de dolari achitați drept taxă de viză.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult