Au trecut ani buni de când l-am urcat pe Klaus Iohannis în fruntea statului, în speranța unei Românii tăcute, dar decente. Fără scandal, fără strigăte, fără hoție — doar cu lucrul bine făcut. Așa promitea. Așa i-am dat votul.
Dar astăzi, când liniștea prezidențială s-a transformat în indiferență oficială, iar „pas cu pas” a devenit „stai pe loc”, merită să ne întrebăm: dacă am fi știut cine era cu adevărat Klaus Iohannis, l-am mai fi votat?
“Hoț de case” Nu, nu e o insultă de tabloid. E o expresie rostită ani la rând în Sibiu, unde două imobile au fost obținute prin falsuri notariale și moșteniri fantomatice, iar apoi pierdute în instanță. O decizie definitivă. Adevăr judecat.
Noi vă spunem limpede: aceste informații nu au fost ascunse. Ele erau disponibile din 2012, dar nimeni din presa mainstream nu s-a grăbit să întrebe. Nici partidele nu au considerat că trebuie lămurite. Că doar era un „neamț serios”, nu?
„Ghinion”. Când un jurnalist l-a întrebat pe președinte de ce alți profesori nu au șase case, răspunsul a rămas în istorie: „Au avut ghinion.”
Un cinism rece, rostit cu zâmbetul auster al omului care nu trebuie să explice nimic, pentru că tăcerea funcționează ca scut electoral. Și, timp de două mandate, a funcționat perfect.
Ce-am câștigat? Sub Iohannis, România a fost liniștită. Cu:
- “Guvernul meu” de „specialiști”;
- o pandemie gestionată birocratic și impersonal;
- un sistem educațional care moare;
România nu a prosperat. A rezistat, poate. Dar a fost condusă ca o instituție în care angajatul de la recepție are mai multă inițiativă decât directorul general.
Ce-ar fi fost dacă? Dacă în 2014 sau 2019, electoratul ar fi știut tot? Dacă presa ar fi insistat? Dacă oamenii n-ar fi confundat liniștea cu onoarea?
Astăzi, Klaus Iohannis nu mai este scenă. Poate are o nouă vilă de protocol. Dar în urma lui rămâne o întrebare la care doar cititori pot răspunde:
L-ați mai fi votat dacă ați fi știut cine era cu adevărat?