Destinații de vacanță: Golful Delfinilor

Astăzi ne plimbăm prin Portul  Tomis și trecem pe lângă miniportul pescăresc de sub buza falezei, fără să știm că aici, pe vremuri, a funcționat prima plajă organizată a Constanței (atestată documentar).

La doi pași de Piața Ovidiu, centrul orașului pe atunci și aflată la baza falezei de sub Biserica Armenească (str. Callatis nr. 1, ctitorită în 1880) se afla Plaja Duduia

Acesteia i s-a mai spus, în acele vremuri, Golful Delfinilor sau Golful Pescarilor și a funcționat timp de aproape jumătate de secol, din 1887 și până în 1932.

O legendă spune că numele său vine de la o frumoasă și tristă doamnă din înalta societate, care la începutul secolului XX se plimba singură și tristă pe malul Mării, plângându-și o iubire neîmplinită. Pescarii din zonă nu îi știau numele, așa că îi spuneau Duduia…

Adevărul este un pic diferit. „Duduia” a fost, de fapt, frumoasa și tânăra soție a celui care pe 27 aprilie 1887 a câștigat prin licitație publică dreptul de a administra zona aceea de plajă. Nevasta sa se ocupa în fiecare zi de vânzarea biletelor de intrare pe plajă, închiria cabinele de dezbrăcare pentru femei și bărbați, oferea contra-cost umbrele și șezlonguri (vedeți, nu a descoperit nimeni roata în zilele noastre Tot ea oferea acei galenți (un fel de saboți) cu talpă de lemn care îi fereau pe clienți de pietrele ascuțite și de scoicile tăioase ascunse în nisip. Pentru că da, așa era nisipul pe atunci și tot aveam plajele pline…

Se spune că mulți tineri suspinau în tăcere, fiind amorezați de frumoasa afaceristă, numită de toți Duduia…

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult