Dobrogea necunoscută: Leprozeria TICHILESTI

TICHILESTIUL ne este cunoscut astăzi din cauza singurului spital de tratare a leprei existent în Europa . Prima atestare o avem în jurul anului 1850 unde găsim menționate 9 familii germane într -un mic cătun care se ocupau cu creșterea vitelor . La 1896 cătunul este menționat a avea 37 de locuitori , iar în vecinătate se găsea un mic schit.

Schitul Tichilesti este menționat alături de alte schituri dispărute (Taita și Hamcearca) în lucrarea”Dobrogea 50 de ani de viață românească ” publicată cu ocazia semicentenarului reanexarii Dobrogei. Populaţia cătunului era de: 41 locuitori în 1900, 53 în 1912, 62 în 1930, 81 în 1948, 90 în 1956, 94 în 1966, 71 în 1977, 44 în 1992 şi 22 în 2002. În 1897, autorităţile medicale române au decis luarea primelor măsuri de profilaxie publică faţă de lepră, decretând înfiinţarea unei leprozerii în localitatea Răchitoasa, judeţul Galaţi, mutată la începutul secolului al XX- lea , la Tichileşti, lângă Isaccea, în judeţul Tulcea, din Dobrogea.

După unirea de la 1918 toți bonlavii de lepra sunt duși într -o localitate în sudul Basarabiei-Largeanca. Aici sunt cazați și îngrijiți în condiții de lagăr , iar când Brunea Fox face reportajul„Cinci zile printre leproși ”se iau măsuri de autorități iar în 1928 bolnavii sunt aduși din nou la Tichilesti, unde a fost reconstruit un spital cu dotări specifice.

În anul 1916 colonia spital a fost ocupată de armata bulgară care a devastat-o și i-a dat foc, bonlavii fiind nevoiți să se refugieze care încotro . Din 1928 leprozeria de la Tichileşti, funcţionează fără întrerupere. Lepra ( boală Hansen )este acum o afecțiune vindecabilă, iar această formă de lepră nu este transmisibilă. Încă de la 1900 s-a propus că în Insula Popină să fie o colonie de leproși , dat fiind izolarea ei. În colonie există o capelă ortodoxă cu hramul Sf.Mc.Haralambie(ocrotitorul leproșilor )şi o casă de rugăciuni baptistă. După cum ne-a confirmat prietenul Corneliu Motoc , în 1935 spitalul primește vizită unor misionari baptiști care fac primii prozeliți printre bolnavi , iar în anul 1938 se construiește casă de rugăciuni baptistă care există și astăzi .

În anul 1900 M.D.Ionescu ne relatează că la Tichilesti există un schit de livpoveni bezpopoviti unde viețuiau 3 călugărițe iar locașul se află într -o stare de degradare avansată

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult