Elena Lasconi a terminat Universitatea privată Ecologică, la Deva, cu medii de 5 și 6

Elena Lasconi, primarul orașului Câmpulung și candidat la președinția României, se află în mijlocul unei controverse legate de studiile sale universitare. Potrivit unei investigații publicate de Newsweek România, Lasconi a omis în mod deliberat să menționeze că a urmat cursurile unei universități private de slabă calitate la acea vreme, Universitatea Ecologică din Deva, unde a avut rezultate academice modeste.

Studii ascunse și rezultate slabe

Elena Lasconi a urmat timp de cinci ani cursurile Facultății de Management, specializarea Economia Turismului și Comerțului Internațional, la Universitatea Ecologică din Deva, însă detalii despre această perioadă lipsesc din CV-ul său oficial. În schimb, Lasconi a evidențiat doar licența pe care a obținut-o ulterior la Academia de Studii Economice din București (ASE), după o pauză de trei ani.

Elena Lasconi a avut medii de 5 și 6

Potrivit fișei matricole, performanțele academice ale Elenei Lasconi nu au fost impresionante. A obținut medii între 5 și 6 la majoritatea examenelor, cu note modeste la „Contabilitate și controlul gestiunii”, „Contabilitate financiară”, și chiar la „Limba franceză” și „Finanțele întreprinderilor”. Deși a avut parte de profesori de la instituții de prestigiu precum ASE și Universitatea din Timișoara, Lasconi a absolvit cu medii generale scăzute.

Elena Lasconi s-a născut în Hațeg, într-o familie de oameni simpli. De profesie economist, Elena Lasconi și-a construit cariera în domeniul jurnalismului: a lucrat aproape 25 de ani la PRO TV ca reporter, realizator și moderator TV, producător, corespondent de război, prezentator, trainer, dar și sales manager (2004-2005)”. Detalii AICI

Elena Lasconi este și primarul orașului Câmpulung, la al doilea mandat. Totuși, în CV-ul său oficial, Lasconi menționează doar că a obținut licența la Academia de Studii Economice (ASE) din București, omisând complet referințele la Universitatea Ecologică.

2001: Economist licențiat al ASE București în profilul economic managementul turismului și comerțului

Detalii AICI

Elena Lasconi este ABSOLVENTĂ a Universității Ecologice, facultatea de Management, Deva, specializată în Economia Turismului și comerțului internațional.

Performanțele academice ale Elenei Lasconi nu au fost impresionante

Elena Lasconi a urmat timp de cinci ani cursurile Facultății de Management, specializarea Economia Turismului și Comerțului Internațional, la Universitatea Ecologică din Deva, însă detalii despre această perioadă lipsesc din CV-ul său oficial. În schimb, Lasconi a evidențiat doar licența pe care a obținut-o ulterior la Academia de Studii Economice din București (ASE), după o pauză de trei ani.

Potrivit fișei matricole, performanțele academice ale Elenei Lasconi nu au fost impresionante. A obținut medii între 5 și 6 la majoritatea examenelor, cu note modeste la „Contabilitate și controlul gestiunii”, „Contabilitate financiară”, și chiar la „Limba franceză” și „Finanțele întreprinderilor”. Deși a avut parte de profesori de la instituții de prestigiu precum ASE și Universitatea din Timișoara, Lasconi a absolvit cu medii generale scăzute.

Notele finale ale anilor de studiu:

Anul I – 6,92

Anul II – 6.40

Anul III – 6,53

Anul IV – 6,92.

Un alt punct de interes este faptul că Lasconi a susținut examenul de licență la ASE, deoarece Universitatea Ecologică nu avea dreptul de a organiza examene de licență la acel moment. Această mutare a fost interpretată de unii drept o încercare de a asocia numele său cu o instituție de prestigiu, omisând contextul studiilor sale anterioare.

Reacția Elenei Lasconi

Întrebată de Newsweek România de ce a omis să menționeze universitatea la care și-a urmat studiile, Lasconi a răspuns că nu a ascuns această informație, subliniind că „în CV se completează studiile superioare doar dacă sunt finalizate”, adică odată cu obținerea licenței. Totuși, criticii consideră această explicație o scuză nejustificată, acuzând-o de lipsă de transparență.

Lasconi a mai susținut că, deși Universitatea Ecologică era percepută ca fiind slabă, la momentul în care a studiat acolo, profesorii de renume de la ASE și Universitatea din Timișoara ofereau o calitate bună a învățământului.

„Informațiile din CV sunt corecte. Nu am ascuns nimic din trecutul meu și nu îmi e rușine de ceea ce am făcut în viață.

Este adevărat, am terminat Facultatea Ecologică din Deva, fapt pe care nu l-am ascuns, cum eronat spuneți. Ca dovadă, în unul dintre ultimele interviuri în care am fost întrebată de trecerea de la economist la jurnalist am spus că am terminat Facultatea Ecologică din Deva și că sunt licențiată ASE București. Interviu cu Elena Lasconi – Femeia.ro

În CV se completează studiile superioare doar dacă sunt finalizate. Acestea se consideră finalizate doar dacă ai obținut licența. Examenul de licență l-am susținut la ASE București, unde am obținut nota 9,20 (8,40 examen scris la Economie și Relații Internaționale și 10,00 la lucrarea de licență).

La facultate am dat examen de admitere după ce am divorțat și m-am mutat la Deva, unde eram angajată la PROTV Deva. Dorința mea a fost să urmez o facultate cu profil economic. După terminarea liceului, m-am căsătorit și am adus pe lume un copil. Însă nu am renunțat la visul meu.

Atunci când am susținut examenul de admitere în facultate, aceasta prezenta un mare interes pentru tineri, deoarece era sigura opțiune în județul Hunedoara. Aici predau profesori de marcă de la ASE București și Timișoara, motiv pentru care unitatea de învățământ era extrem de apreciată. Concurența era de patru persoane pe loc. Îmi amintesc că am intrat printre primii, deși trecuseră câțiva ani de la terminarea liceului.

Atunci când am susținut examenul de admitere în facultate, aceasta prezenta un mare interes pentru tineri, deoarece era sigura opțiune în județul Hunedoara. Aici predau profesori de marcă de la ASE București și Timișoara, motiv pentru care unitatea de învățământ era extrem de apreciată. Concurența era de patru persoane pe loc. Îmi amintesc că am intrat printre primii, deși trecuseră câțiva ani de la terminarea liceului.

Primii ani de facultate au fost foarte grei, pentru că munceam zilnic câte 16 ore pe zi și eram mamă singură cu un copil de crescut. Vă mărturisesc că de multe ori mă gândeam că nu o să reușesc să termin facultatea, pentru că cerințele erau foarte mari. Mulți au renunțat. Cu toate acestea, m-am ambiționat, m-am organizat și am reușit să termin facultatea.

Mulți colegi au ales să susțină examenul de licență la o altă facultate privată. Eu am ales, ca de fiecare dată în viață, drumul greu. Odată cu transferul meu la PROTV București, am absolvit Școala BBC în televiziune și în același an am decis să susțin examenul de licență la ASE București, facultatea pe care îmi doream să o urmez în adolescență. Sunt mândră de rezultat și sper să și inspir tinerele care cred că odată cu aducerea pe lume a unui copil, rămase singure în urma unui divorț, viața nu se termină și nici nu e o tragedie.

E doar începutul unui mare bine: o viață independentă în care poți să-ți împlinești visurile. Vreme de 15 ani nimeni nu m-a întrebat dacă am urmat vreo facultate pentru că seriozitatea, onestitatea, munca și determinarea au fost cartea mea de vizită. În ultimii zece ani la PROTV am avut nevoie de diploma de licență pentru a putea fi avansată ca producător de știri.

Toată viața am muncit și am luptat pentru o viață decentă. Am realizat tot ce mi-am propus și nu am lăsat pe nimeni să-mi spună cine sunt, pentru că eu știu exact cine sunt. Au fost și lucruri pe care nu le-am trăit ca student, pentru că deja munceam.

Mi-ar fi plăcut să simt cum e viața în căminul de studenți, cum e să călătorești, să te bucuri de anii studenției, însă nu regret nimic. Am avut însă bucuria să lucrez cu sute de studenți la jurnalism din România, Muntenegru și chiar Marea Britanie pe care i-am ajutat, i-am coordonat și i-am pregătit pentru viață în calitate de trainer și evaluator recunoscut internațional. Mulți dintre ei lucrează în mass-media și sunt mândră că moștenirea mea se regăsește în oameni.

Unii au norocul să aibă un parcurs lin în viață. Viața mea a fost o luptă. Sunt recunoscătoare și mulțumită pentru tot. Nu m-am oprit niciodată din a învăța și întotdeauna m-am înconjurat de oameni mai deștepți decât mine de la care am avut ce învăța. Nu sunt perfectă. Să ridice piatra cine crede că e perfect. Sunt însă onestă, muncitoare și îmi sunt dragi oamenii. Despre mine faptele vorbesc, dar și oamenii cu care am interacționat de-a lungul vieții.

Și când devin președintele României, Doamne ajută, să știți ca aceste etape sunt cele premergătoare, iar dacă exemplul meu inspiră încă o mamă singură să NU renunțe, voi considera această campanie un succes”, a susținut Lasconi pe Facebook

Critici publice

Lasconi a fost, de asemenea, criticată pentru că l-a angajat pe soțul său ca și consilier la grupul parlamentar USR, o mișcare considerată nepotrivită de unii, mai ales în absența unor recomandări profesionale clare.

Controversa legată de studiile universitare ale Elenei Lasconi ridică întrebări legate de integritatea sa ca politician. Deși Lasconi și-a construit o carieră de succes în jurnalism și administrație publică, lipsa de onestitate privind parcursul educațional ridică semne de întrebare cu privire la cât de sinceră este în fața electoratului în cursa pentru președinția României.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult