Farsa ÎNCĂLZISMULUI a fost demontată

CO2 are efect ZERO., Un grup de importanți cercetători polonezi a confirmat că dioxidul de carbon din atmosfera Pământului nu are nici un impact asupra „încălzirii globale”. Studiul, condus de profesorul Stan Kubicki de la Universitatea Militară de Tehnologie din Polonia demontează „narativele” globaliștilor privind „schimbarea climatică”, scrie Slay News. Cercetarea științifică, publicată în Science Direct, confirmă că efectul de încălzire pe care îl produce dioxidul de carbon în atmosferă este prin natura lui limitat. De fapt, această limită a fost deja atinsă, acum câteva decenii.  Studiul arată că emisiile de dioxid de carbon au impact zero asupra temperaturilor globale.

Concluziile acestui studiu se contrazic frontal cupovestea „crizei climatice” pe care o promovează comunitatea „științifică” finanțată de ONU. Până și National Aeronautics and Space Administration (NASA), care este finanțată din banii contribuabililor, continuă să forțeze acest „narativ” al „încălzirii globale”. Ce nu spune NASA este că dioxidul de carbon nu face Pământul să se încălzească la infinit. Cei trei oameni de știință polonezi de la Universitatea Militară de Tehnologie din Varșovia, autorii acestui cel mai recent studiu, au mers și ei pe urmele altor oameni de știință care au ajuns laconcluzii similare în urma cercetărilor lor, publicate în ultimii câțiva ani. Așa cum Slay News a relatat, un studiu recent a ajuns la concluzia că atmosfera devine saturată cu dioxid de carbon. Ca un burete, ea nu poate absorbi decât o anumită cantitate, ceea ce înseamnă că dioxidul de carbon nu poate continua să încălzească atmosfera odată ce punctul de saturație s-a atins – or, asta s-a întâmplat demult. Numai că media corporatistă a refuzat să scrie despre aceste rapoarte. Toate aceste studii pornesc de la același concept de bază. Cel mai recent dintre ele folosește conceptul ipotetic al unui foc într-o seră, care emite în continuu căldură. Sera devine tot mai fierbinte, dar, la un moment dat, căldura începe să se risipească și nivelul temperaturi în interior scade. Pereții de sticlă și tavanul nu pot reține decât o anumită cantitate de căldură – după aceea, încep să o emane spre exterior. Cam la fel se întâmplă și cu CO2. El poate funcționa ca un „gaz de seră”, dar tot dioxidul de carbon nu poate conține decât o anumită cantitate de căldură, exact ca sera din ipoteză. Odată ce acea limită totală a fost atinsă, orice cantitate suplimentară de CO2 nu mai produce niciun efect. CO2-ul intretine viata pe planeta. Daca nu e CO2, nu sunt plante. Daca nu sunt plante, nu e oxigen. Etc. De aceea e atacat CO2 de demonii globalisti: pentru ca e vital pentru existenta aceleiasi omeniri pe care ei o vor distrusa.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult