Florin Mitroi, își folosește mașinile personale, nu pe cele ale Consiliului Județean Constanța

Am cunoscut mulți președinți de consilii județene și directori de instituții publice, iar majoritatea aveau un lucru în comun: erau mari fani ai mașinilor de serviciu. Fie că era vorba de drumuri oficiale sau personale, aceștia foloseau cu lejeritate autoturismele instituției, de parcă ar fi fost ale lor. Este o mentalitate care transmite o atitudine sfidătoare și o distanțare față de cetățenii pe care ar trebui să îi servească, un obicei care, în opinia mea, ar trebui să fie regândit în cadrul administrațiilor publice.

Florin Mitroi, care locuiește în Valu lui Traian, alege să folosească propriile autoturisme și să suporte costurile cu combustibilul din buzunarul său. Întrebat despre acest lucru, a declarat: „Mi se pare un lucru normal să vin cu mașinile pe care le am. Sunt o persoană deschisă, asumată, nu am nimic de ascuns. Sunt aici să fac ceva bun pentru constănțeni, nu să profit de pe urma lor.”

Ce este și mai interesant este faptul că toată echipa lui Mitroi de la Consiliul Județean Constanța urmează exemplul său. Singura excepție este Gabriel Croitoru, consilier pe probleme de istorie, care folosește o mașină a instituției exclusiv pentru a se deplasa la șantierele din județ, fiind activ implicat în supravegherea și monitorizarea lor. În rest, toți ceilalți membri ai echipei se deplasează cu mașinile personale, ceea ce este un gest rar întâlnit în administrația locală.

Mercedesul din față îi aparține chiar lui Mitroi, iar vechiul Volkswagen Touareg folosit de fostul președinte al consiliului a rămas parcat în locul său. Un alt autoturism personal în parcarea consiliului, de această dată un Land Rover – tot al lui Mitroi.

Florin Mitroi, un om cu resurse financiare considerabile, nu a ascuns niciodată situația sa financiară. Așadar, faptul că preferă să folosească propriile mașini în interes de serviciu poate fi considerat un exemplu de normalitate, responsabilitate și respect pentru contribuabili. Este un gest simplu de responsabilitate administrativă.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult