George Simion a decis să-l excludă din partid pe cel care l-a angajat și i-a plătit salarii de 220.000 lei

George Simion a solicitat demisia din AUR a lui Dorin Lulea, care deținea funcția de prim-vicepreședinte al partidului. Lulea l-a angajat pe George Simion în urmă cu 15 ani și i-a plătit salarii în total de 220.000 lei, conform informațiilor publicate de PsNews.

Newsweek România a scris zilele trecute că Dorin Lulea, prim-vicepreședintele AUR, s-a opus propunerii de numire a lui Cozmin Gușă în calitate de candidat la Primăria București. În urmă cu zece zile, Lulea a declarat că candidatura lui Gușă a fost impusă de George Simion, afirmând că aceasta nu a fost discutată în cadrul AUR.

Într-un articol ulterior, Newsweek România a prezentat informații conform cărora George Simion l-a exclus din partid pe omul care l-a angajat și i-a plătit salarii în valoare de 220.000 lei.

Deși inițial părea că situația s-a aplanat, cu aparenta acceptare a deciziei lui Lulea și a altor lideri AUR, precum Claudiu Tîrziu, care nu au fost de acord cu candidatura lui Gușă, lucrurile s-au schimbat brusc în cursul zilei de ieri. Newsweek România a obținut confirmarea direct de la Dorin Lulea că George Simion i-a cerut să se retragă din AUR.

Da, mi-a cerut demisia, nu cunosc dacă are legătură sau nu (cu nominalizarea lui Gușă drept candidat AUR la primărie n.red.), are legătură însă cu anumite aspecte comunicate în spațiul public. George Simion este președintele partidului, are susținerea noastră, a dovedit că este un bun președinte de partid, lucru dovedit de procentele partidului. Ne conformăm deciziilor atunci când ele sunt luate”, a spus Dortin Lulea pentru Newsweek România.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult