De trei decenii și jumătate, România merge pe un drum ce nu mai pare al vieții, ci al oaselor. Un drum unde pașii poporului se lovesc de morminte deschise, de promisiuni moarte, de idealuri îngropate în grabă, fără lumânare. Iar guvernele, schimbate ca măștile unui teatru absurd, continuă aventura acestui traseu macabru, ca și cum ar fi mândria unei națiuni.
Fiecare guvern promite o „ieșire din criză”, dar ceea ce livrează este doar o altă porție de praf pe rănile deschise. Au făcut din conducerea țării o expediție printr-un cimitir fără cruci, unde singurele borne kilometrice sunt scandalurile de corupție, sărăcia și exodul tinerilor. O aventură pe care o plătim noi, cetățenii, cu sănătatea, cu speranța și, uneori, cu viețile noastre.
Acest „drum al oaselor” nu e metaforă gratuită, ci realitatea pe care o simți când intri într-un spital unde nu există medicamente, când privești sate întregi părăsite, când vezi pensionari care-și numără bănuții la pâine. Pe acest drum, fiecare guvern a adăugat câte un strat de suferință, câte o rană adâncă în carnea unei națiuni sleite de puteri.
Și totuși, cu o seninătate cinică, liderii politici vorbesc despre „progres”, „reforme” și „dezvoltare”, ca și cum ar descrie o călătorie spre lumină. Dar lumina aceasta este doar o iluzie proiectată pe zidurile reci ale puterii, în timp ce poporul continuă să sângereze pe caldarâmul istoriei.
Aventura guvernului nu este, de fapt, aventura noastră. Noi nu am ales să mergem pe acest drum. Am fost târâți aici de minciună, de nepăsare și de lăcomia celor care au transformat România într-un laborator de experimente politice. Drumul oaselor continuă nu pentru că poporul l-ar dori, ci pentru că guvernele îl perpetuează, incapabile să găsească ieșirea din acest labirint al suferinței.
Și totuși, poate că într-o zi poporul va refuza să mai fie doar martorul acestei aventuri macabre. Poate că va opri cortegiul funerar al guvernelor și va alege să părăsească drumul oaselor pentru a construi, în sfârșit, un drum al vieții. Dar până atunci, aventura continuă – una în care guvernele se joacă de-a salvarea, iar poporul plătește cu cenușa propriilor vise.