Ilie Năstase câteva date biografice și sportive

Apropos de Ilie Năstase câteva date biografice și sportive. S-a născut la 19 iulie 1946, la București, într-o familie cu tată din Rm. Sărat și mamă din Chișinău.  De-a lungul carierei, a câștigat 62 de turnee de simplu, între care două titluri de Grand Slam (1972 – US Open și 1973- Roland Garros).

A jucat și două finale, ambele la Wimbledon, în 1972 și 1976. A fost între primii 10 în clasamentul ATP timp de șapte ani. La dublu a câștigat turneele de la Wimbledon în 1973, Roland Garros în 1970 și US Open în 1975. A câștigat, de asemenea, de patru ori Turneul Campionilor în anii 1971, 1972, 1973 și 1975. Pentru echipa de Cupa Davis a României a jucat timp de 18 ani un număr de 146 de meciuri de simplu și dublu, câștigând 109.

Alături de Ion Țiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 și 1972. A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului” în 1969, 1972, 1973 și 1974.

În tenis, a fost primul jucător european care a depășit un milion de dolari câștigați din premii și primul tenisman din toate timpurile care a câștigat turneul de la Roland Garros fără să piardă vreun set. A fost introdus Hall of Fame-ul tenisului mondial în 1991.

Conform Enciclopediei Britannica, personalitatea vulcanică l-a împiedicat să obțină și mai multe succese, acumulând numeroase penalități, descalificări, amenzi și suspendări. Grație lui, arbitrii de tenis folosesc titluri de curtoazie când se adresează jucătorilor. Astfel, în 1977, românul a intrat într-un conflict cu arbitrul Jeremy Shales în timpul unui sfert de finală de la Wimbledon, deoarece Năstase a considerat că acesta i-a vorbit precum „unui școlar neascultător”.

Mai mult, arbitrul i-a spus românului la un moment dat să ia o hârtie de pe teren care zburase din tribune: „Năstase, ridică hârtia aia de jos”, la care Ilie i-a răspuns: „Să mă strigi Domnule Năstase!”.

De-atunci, arbitrii trebuie să se adreseze jucătorilor folosind titlul de curtoazie, Doamnă/Domnule.

A fost primul număr 1 mondial, stand pe această poziție între 23 august 1973 și 2 iunie 1974.

Este General Maior (r) al Armatei Române și a fost decorat cu „Steaua României” în grad de Comandor, cea mai înaltă distincție civilă a României. Ilie Năstase, cel mai mare tenismen român, a împlinit zilele trecute 78 de ani. (P.C.)

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult