Înapoi în bârlog

După o misiune diplomatică plină de controverse, Kathleen Kavalec părăsește România pe fondul unui scandal care zguduie atât Bucureștiul, cât și Washingtonul. 

Oficial, nu s-a anunțat nimic. Neoficial, însă, sursele spun că ambasadoarea și-a făcut bagajele, iar rechemarea sa pare orice altceva decât o rotație de rutină.

Totul a început cu declarația politică din decembrie, când Kavalec a spus: „România a ales calea europeană, am încredere că va continua pe traseul său de succes”.

Un mesaj văzut de mulți ca o ignorare voită a nemulțumirii populare față de anularea alegerilor.

Potrivit lui Mario Nawfal, Kavalec a încercat să blocheze participarea partidului AUR la discuții, deși aceștia reprezentau o forță politică votată de milioane de români.

Gestul, considerat de unii ca un abuz de poziție, a generat nemulțumiri în cadrul delegației americane.

Picătura care a umplut paharul a fost un detaliu aparent banal: un tablou reprezentând un diavol a fost expus în incinta Ambasadei SUA.

Incidentul a fost semnalat de congresmena republicană Anna Paulina Luna, care, șocată de simbolistică, i-a cerut explicații ambasadoarei, fără însă a primi vreun răspuns.

Rezultatul?

O notă informativă trimisă direct la Departamentul de Stat, în care ambasadoarea era descrisă drept un pericol la adresa valorilor americane.

Incidentul a avut loc exact în perioada în care Donald Trump proclama că „a readus religia în America”.

Iar într-o Americă tot mai polarizată, imaginea unei ambasadoare care tolerează simboluri demonice pe pereții oficiali ai diplomației americane și blochează dialogul cu partide populare nu mai este tolerată nici la Washington.

Kathleen Kavalec pleacă discret, fără onoruri, fără conferințe, cu imaginea grav compromisă, lăsând în urmă o ambasadă afectată de suspiciuni, o clasă politică disperată și niște instituții prinse în corzi.

În pragul alegerilor, plecarea ei pare mai degrabă un avertisment decât o retragere.

Surse diplomatice apropiate delegației americane au transmis un mesaj sec, dar tăios, care a circulat neoficial în cercurile restrânse ale puterii de la București: “The game is over. Forgiveness is no longer on the table.”

Un semnal rece, dar clar, că Washingtonul a închis un capitol, iar ce urmează, nu va ierta greșelile făcute sub masca parteneriatului strategic.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult