La un spital gălățean sistem unic în țară de prevenire a contaminării 

Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC – n.r.) din Galați a devenit recent, unitatea medicală care dispune de cel mai modern sistem de ventilație cu presiune negativă din țară, ce permite decontaminarea și împiedicarea răspândirii germenilor din zonele potențial contagioase.

Investiția, în valoare de 7,2 milioane de lei, a fost asigurată de Consiliul Județean (CJ) Galați, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Pe lângă sistemul cu presiune negativă și de filtrare a germenilor – o veritabilă “uzină” medicală – au fost reconfigurate și schimbate complet instalațiile electrice, instalațiile de ventilație și de climatizare, precum și cele de prevenire a incendiilor.

Proiectele au inclus două corpuri ale spitalului (Corpul C și Corpul A), în total 177 de paturi, din care sistemul de ventilație negativă poate să cuprindă întreg Corpul C, cu o capacitate de 97 de paturi.

Aceste investiții fac parte dintr-un program amplu de investiții la Spitalul de Pneumoftiziologie, în valoare de peste 10 milioane de euro, o consecință inclusiv a experienței pe care cadrele medicale și administrația publică le-au avut în perioada pandemiei de COVID-19. Din punct de vedere tehnic, investițiile au constat nu doar în instalarea echipamentelor care asigură sistemul de presiune negativă a aerului în saloane, ci și în schimbarea a nu mai puțin de 12 km de instalații electrice!

De asemenea, au fost instalate 200 de console complet echipate deasupra paturilor și peste 400 de corpuri de iluminat LED. La acestea se adaugă sistemele de monitorizare a concentrației de oxigen și de prevenire a incendiilor, dar și renovarea și dotarea clădirii – schimbarea pardoselii, a tâmplăriei din PVC, mobilier, echipamente etc.

Related posts

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

Inregistrare, înregistrare dar să o știm și noi poporul… poporul horeca!

România, te stingi încet, dar sigur… și doare

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult