Lege: ”Terapia Durerii” va fi decontatã de stat

Românii vor avea dreptul la servicii medicale pentru terapia durerii potrivit unei legi care a fost adoptată luni, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional şi merge la preşedintele României pentru a fi promulgată.

Terapia durerii este o ramură medicală ce reuneşte diferite specialităţi, de la neurologie, reumatologie, ortopedie, neurochirurgie, până la radiologie şi recuperare medicală, iar legea defineşte serviciile medicale pentru terapia durerii ca ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament şi monitorizare a pacienţilor de toate vârstele, copii sau adulţi, cu dureri acute sau cronice, având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora prin controlul sau înlăturarea durerii.
Astfel, se include dreptul la servicii medicale pentru terapia durerii în ansamblul drepturilor asiguraţilor în cadrul asigurărilor sociale de sănătate, alături de dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicaţiilor ei şi pentru recuperare.

Related posts

Ne taie greața ,la câte tăieri și adăugiri asistăm! Se taie la pensii se adaugă la benzină.Se taie curentu’ se adaugă la tacâmuri. Se adaugă la impozite se taie bastonu’ la neajutorați, mame singure cu copii în brațe.Acum cică e’n studiu, ajutorul de înmormântare!

Cine spune dom’le că s-au închis căile aeriene, culoare de zbor…bla,bla,bla?… Fals! Se circulă dom’le…Ba se circulă în draci, am putea spune!

Breaking News: Un pericol național

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult