Lotul de autostradă de 10 kilometri pe A0 Sud între Popești-Leordeni și Autostrada Soarelui va fi inaugurat miercuri, anunță ministrul Transporturilor. Autostradă completă între Craiova și Constanța

Lotul de autostradă de 10 kilometri pe A0 Sud, între Popești-Leordeni și Autostrada Soarelui (A2), va fi inaugurat miercuri, a anunțat duminică ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Deschiderea acestui segment va permite circulația continuă pe 250 de kilometri de autostradă între Bragadiru (DN 6) și Constanța (Ovidiu/Agigea), informează economedia.ro.

Noua legătură între Autostrada Soarelui și Autostrada Bucureștiului va elimina blocajele de la descărcarea A2 în centura București (tronson nemodernizat, cu o singură bandă pe sens) și cozile la intrarea pe A2 din Centură. Ministrul Transporturilor își menține estimarea că grecii de la Aktor vor finaliza în toamnă lotul 3 Bragadiru-Joița, deși sunt la un stadiu de execuție de circa 70%. De asemenea, el a menționat că și UMB va finaliza autostrada dintre Craiova și Pitești, astfel că românii vor putea circula pe autostradă completă între Craiova și Constanța în acest an.

„Miercuri se vor da în circulație și acești ultimi 10 km din Lotul 1 de pe A0 Sud. Parte din ei au fost inaugurați și anul trecut și la începutul acestui an. Pe A0 Sud, odată cu inaugurarea acestor 10 kilometri, se va circula pe peste 33 kilometri de autostradă de la DN 6, drumul spre Alexandria, până la intersecția cu A2. Anul trecut au fost dați în circulație 20 kilometri pe A0 Nord. Deci vorbim de peste 50 kilometri de autostradă în jurul Bucureștiului, din aproximativ 100 de kilometri, deci suntem cam la jumătate”, a declarat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a precizat că constructorul grec Aktor a ajuns la „70-70 și ceva la sută” pe lotul 3 Bragadiru-Joița al A0 Sud. „Sunt 3-4 puncte critice pe care trebuie să le depășească, câteva pasaje și o relocare masivă de utilități, astfel încât în această toamnă să dăm drumul la circulație. În această toamnă, sperăm să putem circula de la A1 dinspre Pitești pe autostradă în jurul Bucureștiului, pe varianta sudică, până la Constanța. Și la Craiova trebuie să se termine și acele tronsoane anul acesta. Dacă vă veți urca pe autostradă la Craiova, veți putea merge până la Constanța până la sfârșitul acestui an”, a menționat Grindeanu.

În aprilie, au fost inaugurați șapte kilometri de „autostradă muzeu” între Jilava și Vidra pe lotul 2, terminați încă din noiembrie-decembrie 2023 (la inaugurarea lotului Bragadiru – Jilava de 9 km) și încă 6 kilometri aferenți lotului 1 între Vidra și DN 4 Popești-Leordeni.

Pentru restul de 10 kilometri ai lotului 1 între Popești-Leordeni și Autostrada Soarelui (A2), Alsim Alarko avea termen de execuție 31 mai 2024, însă acesta a fost extins.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult