Mamaia: De la Radio Vacanța la luxul modern

Mamaia, supranumită Perla Litoralului Românesc, este cea mai mare stațiune turistică din România, apreciată intern și internațional. Cu o vechime de peste un secol, înființată în 1906, Mamaia a evoluat pe parcursul deceniilor, ajungând la ora actuală să atingă un prestigiu de marcă. La începuturile sale, Mamaia era un modest sat de pescari dar, datorită poziției geografice privilegiate, la malul Mării Nagre, localitatea a constituit un tărâm de relaxare, apreciat inclusiv de familia regală a României care, în perioada ce a urmat Primului Război Mondial, a ales să construiască reședința sa de vară în locația cunoscută, Club Castel. Mamaia s-a dezvoltat permanent, în perioada comunistă fiind o destinație turistică vizitată intens de turiștii români dar și de către cei din Europa. Au apărut încet-încet hotelurile și restaurantele stațiunii, care ne fascinau pe toți. Perla, Parc, București, Riviera, Savoy, clădiri înalte și elegante, pe care rareori și le puteau permite turiștii români și pe care, tocmai de aceea, le priveam cam ca pe un fruct oprit. Apăruseră shop-urile și discotecile pe valută, acele zone interzise românilor si destinate exclusiv turiștilor străini, valuta fiind singura monedă acceptată. Priveam totuși, cu jind, prin geamurile shop-urilor, la mărfurile care păreau pentru noi vise ale “fetiței cu chibrituri” Azi e totul accesibil iar stațiunea Mamaia a cunoscut o dezvoltare care depășește cu mult imaginația celor care o cunosc din vremurile comunismului. Au fost accesate fonduri europene care au permis construirea a zeci de hoteluri și modernizarea drumului de acces dinspre Năvodari. Bulevardul Mamaia-Năvodari se întinde pe o lungime de 6 km, cu 12 giratorii si 4 benzi pe sensul de mers, poarta de intrare în stațiune devenind extrem de facilă dinspre Navodari, vechiul drum fiind azi doar o amintire de coșmar. De asemenea, accesul dinspre Constanța este modernizat și ușor. Stațiunea este dotată cu 3 pasarele pietonale în forma de yaht, năvod și val, piese remarcabile atât prin prezența arhitecturală cât și prin rolul funcțional de a permite în deplina siguranță traversarea pietonală a bulevardului supraaglomerat din timpul sezonului estival. Obiectivele turistice spectaculoase sunt: amenajarea Aqua Magic, cel mai renumit park acvatic din țară,, dotat cu utilități și jocuri antrenante moderne; telegondola care ofera o panoramă de neuitat, de la o înălțime de 50 de metri, pe o lungime de 2 km din stațiune;Cluburi care prezintă în fiecare noapte evenimente speciale, muzică și prilej de bucurie pentru turiști. Printre cele mai cunoscute cluburi de noapte din Mamaia, sunt: Fratelli, Ego Club, Loft Club, Crazy Club, Le Gaga Club, Nuba club, Café del Mar, Princess Summer Club, Crema Summer Club;- Petreceri și distracție, pe plajele Ego, Fratelli, Crush sau LUV, Posh și elegantele Azzura sau Caelia; Sporturi nautice și activități în aer liber, H20 Kite Beach, Del Mare, Iulius sau Kudos; Restaurante cu specific culinar românesc dar și internațional. O astfel de stațiune își merită pe deplin, în continuare, titlul de “Perlă a litoralului românesc”

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult