Nava Anghel Saligny

Nava cu zbaturi ANGHEL SALIGNY a fost scoasă din serviciul navigaţiei în anul 1975 devenind un local de cofetărie în Galaţi. În anul 1987 a fost cuprinsă de un incendiu devastator, care a distrus inventarul de la bord şi a afectat suprastructura, devenind epavă. În această stare a fost trasă la circa două mile marine aval de port, unde a fost devalizată de diferite părţi componente.

Pasagerul T. VLADIMIRESCU. La Centrul de Afaceri al Companiei S.C. Navrom Galaţi, s-au aflat oameni iubitori de marină, în frunte cu Ivanov Călin, Atanasiu Stoica şi arhitectul Ujeucă Dan, care pun pe hârtie, în august 2000, planul de reabilitare. Intenţia de revitalizare a „celei mai vechi nave cu zbaturi din lume” încă este în atenţia manegerilor gălăţeni.

A patra sa viaţă începe cu andocări la Orşova şi la Sanab Brăila – unde i se repară corpul, zbaturile, aparatul propulsor ( instalaţia pentru păcură este înlocuită cu una nouă pentru motorină ) şi cârma, cu donaţii şi atenţia iubitorilor de nave.

Aflânduse într-un stadiu precar şi poate pentru că maşina îi funcţiona bine, Compania de Navigaţie Fluvială Navrom Galaţi începe renovarea ei în anul 2003, convinşi că îi era necesară o nouă şansă. ICEPRONAV colaborează cu arhitecţi navali, sculptori şi scenografi, urmărind o restaurare „belle epoque” la interior şi un concept modern la exterior, corespunzător turismului de elită. I se schimbă puţin aspectul exterior, devine mai modermă, încadrânu-se în noul mileniu, dar funcţionând în parametrii.

„Noul pasager” prezintă viziunea arhitectului, lemnul este îmbinat perfect cu metalul, totul este modern – sonorizare, climatizare, iluminare, liniile arhitectonice vechi fiind aceleaşi.

Devine o navă de protocol, cu 22 de cabine cu două paturi, totuşi statutul său devine cam privat în cadrul Navrom, vizitarea navei necesitând câteva aprobări. Poate că noul constructor s-a gândit la cei care admirau în urmă cu 50 de ani funcţionarea pe viu a maşinii cu abur, realizând o suprafaţă vitrată ce te lasă să admiri bijuteria propulsoare.

Destinul a dus-o la multe calificative :

– cea mai veche navă românească în funcţiune

– cea mai norocoasă dintre pasagerele cu zbaturi

– cel mai vechi vapor cu zbaturi din lume portul Galaţi adăpostind o filă a istoriei navigaţiei fluviale româneşti.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult