Navrom Delta poartă festivalierii la evenimentele din Delta Dunării

Drumul către Festivalul Parastasul Piratilor Nepomeniti, care se va desfășura în Sulina în perioada 16 – 18 mai 2024, dar și către Serbările Scrumbiei, organizate la Maliuc în weekendul 18-19 mai, nu poate fi decât pe apă, în spiritul zonei și cu implicarea societății tulcene Navrom Delta.

Astfel, cei ce doresc să participe la cele două evenimente au la dispoziție navele Navrom cu plecări zilnice din Tulcea către Sulina și / sau Maliuc, potrivit celor publicate de Navrom Delta.

În cazul festivalului Parastasul Piraților Nepomeniți, societatea oferă mai multe variante de transport în zilele festivalului, printre care și posibilitatea de a călători cu nava „Moldova” în care se va organiza o degustare de vinuri iar atmosfera va fi întreținută de un DJ.

Joi, 16.05.2024 : ora 13.30 – plecare din Tulcea
Vineri, 17.05.2024 : ora 13.30 – plecare din Tulcea – Nava Banat
Sâmbătă, 18.05.2024 :
– Dus – ora 10.00, plecare din Tulcea – nava Expres 1
– Dus -ora 13.30, plecare din Tulcea – Nava Banat
– Întors – ora 16.00 – plecare din Sulina – Expres 1
Duminică, 19.05.2024 :
– Dus – ora 10.00, plecare din Tulcea – nava Expres 2
– Întors – ora 13.30, plecare din Sulina – nava Expres 2

Îmbarcarea pe Vasul Navrom „Moldova” se va face pe baza biletului de eveniment, iar pentru restul navelor, biletele se pot cumpara de la casieriile Navrom Delta aflate în Gara Fluvială.

În ceea ce privește „Serbările Scrumbiei”, societatea tulceană de transport naval va ajunge și în acest an la evenimentul organizat la Maliuc :
Sâmbătă, 18.05.2024
– Dus – ora 10.00, Tulcea – Maliuc, nava Expres1 (pe ruta Tulcea – Sulina)
– Dus – ora 13.30, Tulcea – Maliuc, Nava Banat (pe ruta Tulcea – Sulina)
– Întors – ora 18.00, Maliuc – Tulcea, Expres 1
Duminică, 19.05.2024
– Dus – ora 10.00 – Nava Expres 1 (pe ruta Tulcea – Sulina)
– Dus – ora 11.40 – Nava Mircesti ( pe ruta Tulcea – Maliuc)
Întors – ora 15.00 – nava Mircești
+
DE ȘTIUT:
de pe navromdelta.ro :
Pe tot cursul DUNĂRII, din Germania şi până la vărsarea în Marea Neagră, nu există nici un armator care să deţină o asemenea flotă de pasageri cu o structură a capacităţilor de transport cuprinsă între 20 şi 300 locuri cu spaţii special amenajate pentru transport mărfuri între 10 şi 30 tone, condiţii civilizate de transport şi nu în ultimul rând un detaşament tehnic de navigatori de cca 120 persoane (marinari, timonieri, căpitani, motorişti, şefi mecanici) foarte buni din punct de vedere profesional şi cunoscători ai tuturor rutelor pe care navigă.

În patrimoniul acestei societăţi sunt şi cele 20 pontoane cu pasarele ce constituie infrastructura de îmbarcare şi debarcare a pasagerilor şi mărfii in Tulcea şi celelalte localităţi din Deltă.
(surse info și foto : fb navrom.delta, fb parastasulpiratilor)

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult