Nereguli la Academia Română

Multe s-au schimbat în Academia Română de când la conducere ei a fost ales Ioan -Aurel Pop. O alegere controversată, într-un moment în care profesorul și istoricul de la Cluj părea pregătit de forțe care nu aveau nimic a face cu intelectualitatea, cultura, pentru a deveni candidatul ideal și independent la președinția României. Trăncăneala tipic românească a devoalat prematur planul. Acum nu se mai primesc în Academie candidații care au depășit vârsta de 70 de ani! Așa au ajuns mulți trepăduși mai valoroși decât Corneliu Baba, care a murit membru corespondent sau decât Nicolae Grigorescu, care a fost numai membru de onoare.

După ce l-a propulsat în Academie pe “tânărul” Daniel-Ovidiu David, cel cu cipurile implantate pentru inteligență, la ultima adunare generală Pop a încercat să o strecoare pe scriitoarea Marta Vartic Petreu, tot de la Cluj, care scria că gura lui Dumnezeu pute și românii trebuie să uite de unde își trag rădăcinile și să aspire să se contopească într-o iluzorie massă europeană. Academia Romana se dorește a fi “apolitică”. De aceea nu a fost primit Dinu Săraru, considerat a fi “prea ceaușist”, deși a contribuit la “rezistența prin cultură” în cei mai negrii ani ai “Epocii de Aur” prin activitatea lui la Teatrul Mic. Astăzi însă Ioan-Aurel Pop împinge în academie toți “progresiștii” recunoscuți pentru activitatea lor continuă de deznaționalizare a românilor. Sa spun mai intai ca Academia Romana a fost capturata de ani de zile de Grupul de la Cluj, caci presedintele Academiei, Ioan Aurel Pop, este sageata lui Ioan Rus si Vasile Dancu. L-au pus pe baiatul asta doua mandate rector la UBB, unde a facut umbra universitatii, apoi l-au cocotat la Academie. Si aici e la al doilea mandat. Ioan Aurel Pop are o avere colosala. Toti din conducere au averi colosale, dar Pop e boss de boss la acest capitol: cand zic ca e milionar in euro, nu glumesc. Are plasamente, hartii de valoare, obligatiuni si cash in valoare de 1,2 milioane de euro.

Si de la Academie ia cash cacalau: 250 000 de lei pe an, cu ce mai ia de la UBB, se face o medie de 33000 de lei pe luna!

Marius Andruh, vicele Academiei, sta si el foarte bine cu cashul de la Academie. Toti academicienii din conducere isi trag si salariu, dar isi dau cu larghete tot lor si indemnizatii de membru si indemnizatii de merit. Te doare bila cati bani sug astia! Andruh ia 220 000 de la Academie pe an. Ia si pensie de 88 000 de lei pe an.  Haha, e drept, aici e batut de nevasta-sa, care ia 234 000 de lei pe an PENSIE! Va dati seama ce pensionara amarata doamna Cati? 20 000 de lei pensie pe luna!

Academicianul Mircea Dumitru e si el full de bani luati de la Academie: are salariu, are si el indemnizatii, mai suge si de la Universitatea Bucuresti niste marafeti si, impreuna cu nevestica, familionul duce acasa 560 000 de lei pe an.

Nicolae Victor Zamfir e si el vice la Academie, deci se bucura si el de cascaval pe saturate. Dar sa va uitati si ce pensioaca are academicianul! Peste 5500 de euro pe luna. Cumulat, nea Zamfir produce peste 100 000 de euro pe an! În final țin să-i mulțumesc public colegului Liviu Alexa pentru cea mai mare parte din aceste informații.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult