Noul terminal al Aeroportului Mihail Kogălniceanu ar putea fi finalizat în această vară

Guvernul a aprobat, în octombrie 2022, programul strategic de dezvoltare a infrastructurii Aeroportului Internațional Mihail Kogalniceanu Constanța, până în 2030 aceasta urmând a fi adaptată noilor tipuri de aeronave, atât civile, cât și militare. În mai 2023, a fost semnat contractul pentru „Dezvoltare terminal, turn de control și parcare pentru Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța“. Lucrările avansează, iar în această vară ar putea fi gata. Reprezentanții Aeroportului Mihail Kogălniceanu ne-au transmis care este stadiul lucrărilor și termenul de finalizare, dar și câte zboruri pleacă de la Constanța în aceste momente.  În ceea ce privește investiția, este vorba de o extensie de corp de clădire, amplasată în continuarea terminalului existent al aeroportului, inclusiv furnizarea, montarea și punerea în funcțiune a dotărilor necesare și are ca scop operarea simultană a 400 de pasageri/flux de plecări/sosiri în ora de vârf. Cele două terminale constituie două clădiri structural independente. În prezent, aeroportul funcționează cu un singur terminal, care are capacitatea de a acomoda un trafic maxim de 1.000 de persoane/oră. Extinderea terminalului existent reprezintă un element esențial în dezvoltarea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța și a traficului de pasageri aferent. Ea este necesară pentru implementarea conceptului de nod de tranzit în cadrul aeroportului, facilitând legăturile între zboruri cu diverse destinații. Traficul de pasageri de la Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța a crescut cu 44%, în 2023. Aeroportul a încheiat activitatea desfăşurată în anul 2023 înregistrând un trafic total (comercial și necomercial) de 115.107 pasageri, în creștere cu 44% faţă de anul trecut (80.007 pasageri, valoare înregistrată în 2022). De asemenea, a fost înregistrat un număr de 8.129 de mişcări de aeronave (aterizări şi decolări) și au fost transportate 2.293 de tone de marfă. În ceea ce privește traficul comercial de pasageri, valoarea înregistrată a fost de 93.869 de pasageri, rezultați din curse efectuate în regim regulat, charter și aviație generală, observându-se și aici o creștere, de 41%, față de anul trecut (66.472 de pasageri, valoare înregistrată în 2022).  Noul terminal ar putea fi operational din toamna acestui an, iar capacitatea de operare a aerogarii practic se va dubla, potrivit lui Laurentiu Oprescu, directorul de marketing al aeroportului, pentru Romania Libera. Antreprenor general este asocierea SSAB-AG – Atelier Unbuilt – Acer Proje Insaat AS. Din asocierea care va implementa proiectul fac parte, ca asociati si terti, companiile Gazinstal Energy, Tesseract Architecture, Popp & Asociatii, SSAB International Electric, Electroproiect, Aca Zoork Project, Magus Protect Technologies, Kazinst Grup, KONE Ascensorul, Quattro Engineering Solutions, ABC Best Painting si AVI Compact.Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult