O avertizare meteo a fost emisă pentru sud-estul țării

Meteorologii au emis joi dimineață, 25 aprilie, o avertizare meteo de ploi, valabilă în sudul, centrul și estul țării, valabilă până vineri dimineață:

„Interval de valabilitate: 25 aprilie, ora 10 – 26 aprilie, ora 06. În intervalul menționat, va ploua în sudul, centrul și estul țării. Vor fi mai ales averse, care în regiunile sud-estice vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra local cantități de apă de 15…25 l/mp. La altitudini de peste 1500 m, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”, anunță ANM.

Related posts

Partide noi, cu aceiași oameni vechi – aceeași piesă, alt decor

Zvonuri, „fake news” sau adevăruri pe care nu se dorește să se afle?

Inspectorii ANAF, trimiși să aplice sancțiuni arbitrare firmelor. Cine vine fără bani e concediat

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult