Oamenii legii, chemați de opt ori pentru fraude electorale

Potrivit datelor centralizate la nivelul Centrului de Comunicare Județean Galați, care monitorizează și coordonează misiunile desfășurate de structurile MAI în context electoral, până la orele 19,00 nu se produseseră incidente care să afecteze procesul de vot.

Cu toate acestea, de la începerea votării, fuseseră primite opt sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în legătură cu alegerile parlamentare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, comisar șef Felicia Tudoran, spune că trei dintre sesizări nu s-au confirmat, iar alte două sunt în curs de verificare. „Polițiștii au întocmit două dosare penale cu privire la posibile infracțiuni și au aplicat trei sancțiuni contravenționale, toate cu avertisment”, spune reprezentantul IPJ.

Oamenii legii de la Târgu-Bujor au fost sesizați, de către un bărbat din satul Moscu, că o persoană din partea unei formațiuni politice oprește oameni pe stradă, pe care îi îndeamnă să voteze cu formațiunea respectivă. „La fața locului s-a deplasat un echipaj al secției de poliție care a constatat că o femeie în vârstă de 47 de ani, din aceeași localitate, ar fi oprit pe stradă un bărbat și l-ar fi îndemnat pe acesta să meargă la secția de votare și să pună ștampila pe o anumită poziție de pe buletinele de vot. Femeia a fost sancționată cu avertisment pentru „continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum și sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic”. Și în comuna Liești polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot, după ce o femeie în vârstă de 69 de ani, din satul Bucești, județul Galați, a solicitat urna mobilă la adresa de domiciliu, ar fi primit trei buletine de vot în loc de două, şi ar fi votat pe toate cele trei buletine.

„Cercetările sunt continuate de polițiști, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-ar fi comis această faptă, precum și pentru luarea măsurilor legale care se impun”, concluzionează comisar șef  Felicia Tudoran.

Pompiliu Comșa  

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult