OMD Mamaia Constanța va acorda un Premiu Special la Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc, ediția 2024

Piațeta Perla din stațiunea Mamaia devine, săptămâna aceasta, loc de întâlnire pentru tradițiile românești autentice, evidențiate prin muzică și dansuri autohtone. Iubitorii muzicii populare românești sunt invitați la Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc „Mamaia”, care se va desfășura în perioada 28-30 august 2024. Evenimentul se adresează tinerilor interpreți ai cântecului popular românesc, soliști vocali și instrumentiști şi va avea invitaţi în recital artişti consacraţi și iubiți de publicul larg. Festivalul din acest an va fi prezentat de cunoscuta realizatoare TVR Iuliana Tudor, alături de interpretul de muzică populară, Gelu Voicu. Gala Laureaților va avea loc în data de 30 august. Festivalul concurs de anul acesta va avea două secțiuni, una pentru soliști vocali şi una pentru soliști instrumentiști. Pe scena concursului vor interpreta 10 soliști vocali și 10 soliști instrumentiști, din fiecare secțiune. Publicul va revedea la Mamaia artiști îndrăgiți ai cântecului popular din toate zonele țării: Ionuț Fulea, Niculina Stoican, Andreea Voica și Deian Galetin, Mariana Deac, Dinu Iancu Sălăjanu, Mariana Ionescu-Căpitănescu, Viorica Macovei și Liliana Laichici sunt printre soliștii care îi vor încânta atât pe turiști, dar și pe constănțeni. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” a Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Seara se va încheia cu un recital susținut de Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu. Cea de-a doua seară a festivalului îl aduce în fața publicului pe îndrăgitul Paul Surugiu – Fuego, alături de alți tineri laureați ai Festivalului de Folclor de la Mamaia: Ovidiu Homorodean, surorile Ștefan, Valentin Sanfira, Fetele din Botoșani sunt doar câțiva dintre ei. Seara de vineri va fi dedicată Galei Laureaților, iar recitalurile care vor închide festivalul vor fi susținute de Sava-Negrean Brudașcu, Steliana Sima, Ion Ghițulescu, Matilda Pascal Cojocărița, Aneta Stan, Constantin Enceanu, Maria Dragomiroiu, Veta Biriș și Ionuț Dolănescu.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult