Opinii de spectator

La proiecția filmului „Cazul inginerului Ursu”, difuzat în cadrul KineDok, un proiect One World Romania, invitatul special al serii a fost Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.  Andrei Ursu ne-a oferit o mărturie emoționantă despre tatăl său, care a avut curajul să se opună regimului comunist și a fost torturat și ucis de Securitate. De asemenea, acesta a vorbit despre lupta sa de peste 30 de ani pentru a face dreptate în cazul tatălui său și pentru a aduce în fața justiției responsabilii pentru moartea lui.

Au fost abordate și teme legate de Revoluția din 1989 și rolul Securității, subiecte explorate și în cărțile sale. Librăria Humanitas Galați a fost prezentă cu aceste lucrări, alături de cartea lui Gheorghe Ursu. Publicul a fost activ, adresând întrebări și împărtășindu-și gândurile despre temele discutate, contribuind astfel la o dezbatere despre libertate, curaj și dreptate.  

Din mici  icii de organizare, mulți gălățeni care ar fi vrut să asiste la Muzeul de Artă Vizuală Galați, la manifestare, nu au răspuns prezent.

Unul dintre aceștia, doctoral Gheorghe Silvestrovici ne-a declarat în exclusivitate: Îmi pare nespus de rău că am aflat prea târziu de întâlnirea de la Muzeu.  Aș fi amintit despre omul Gheorghe Ursu, așa cum l-am perceput în ” Europa mea”, însemnările de călătorie…apoi aș fi amintit de prietenia din anii liceului cu Iordan Chimet – “Visătorul” și Camil Baciu – “Vizionarul”, tatăl dumneavoastra a fost  “Martirul”… Aș fi vorbit despre ignoranța crasă a judecătoarei Alina Corbu de la ICCJ, care acum câțiva ani considera că în “România lui Ceaușescu “nu a existat represiune din partea Securității”…despre bătăile criminale îndurate de Gheorghe Ursu la închisoare în ultimile săptămâni de viață…despre trăgătorii Securității din 1989, acoperiți de rechizitoriul procurorului militar Ranco Pițu…și despre cum starea actuală deplorabilă a țării se explică și prin nepedepsirea vinovaților de la Revoluție, de la mineriada 13 – 15 iunie 1990 și a asasinilor lui Gheorghe Ursu.
In concluzie spiritul dreptății în mentalul colectivității se construiește apărând adevărul! “Cazul inginerului Ursu” este un documentar care te emoționează dar te și revoltă, iar la final rămâi cu un nod în gât.

Pompiliu Comșa

 

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult