Bună seara, disperaților și frustraților care urlați din toți bojocii că nu mă citiți, dar mă obsedați cu telefoane chiar și la miez de noapte să vă iau apărarea ori să mă bat cu toți pentru voi. Dar nu am cur de vădană ca Mihai Gâdea. Sistemul te ține, nu uitați asta. România are mai mult nevoie decât de cuvinte. Majoritatea conaționalilor sunt un munte de grăsime, fără prea mult creier. Eu îmi văd de misiune, chiar dacă unii mă folosesc ca berbece pentru a controla casele altora. De aceea încep cu vorbele celebre ale Elenei Udrea: „Amintește-mi să te uit”.
Efectiv mori de râs, ca-n „D-ale carnavalului”, cu frizerul Nae Girimea, al Didinei Mazu, al Miței Baston și al celor doi iubiți geloși, Iancu Pampon și Crăcănel. Încet-încet se impută gogoșa. A fost făcută din aluat congelat și cu făină plină de gărgărițe. E o mare diferență între mândria lor și mândria de a fi patriot și român adevărat.
Suntem deja o colonie, tratată cu dispreț, aroganță, umiliți și trădați de toate guvernele.
Starea deplorabilă, dezastruoasă, de sărăcie cruntă este consecința celor 36 de ani în care au vândut, distrus și sărăcit toată România. Să învățăm cum sunt conduse Polonia, Ungaria și alte țări cu o democrație și independență absolută.
De aceea noi, oamenii, trăim în ținutul maimuțelor și suntem chinuiți de acestea, deoarece maimuța se pare că este cea mai masochistă vietate și este asociată cu mănunchiul de banane. În acest ținut, maimuța s-a dezvoltat peste măsură și a devenit obraznică, acaparând tot și chinuind rasa umană. Doar Dumnezeu ne mai poate scăpa de maimuțe, pentru că Dumnezeu niciodată nu și-a dorit ca efectiv creația sa să fie îmbârligată anormal.
De fapt, niciun om nu mai înțelege nimic, cu toții acceptăm lanțurile și cuștile maimuței, iar planeta Terra s-a transformat în planeta maimuțelor. Aș mai fi scris ceva, dar sunt urmărit de niște maimuțe! Nimeni nu va înțelege nimic, iar mesajul reprezintă doar vorbe în vânt! Titanicul se scufundă, dar muzica zbârnâie. Mare parte din industrie e pe aparate.
Mațul ne conduce o viață întreagă. Trist este că românilor nu le crapă obrazul de rușine, l-au făcut șorici… pasivitatea înseamnă acceptarea. Parcă istoria se repetă! La vremuri noi, dar cu trădători în funcții înalte. Așteptăm și ziua răzbunării.
Istoria are perspective ce depășesc prezentările rigide, partinice. Da, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost forțat să abdice, fapt semnalat de ilustru să asume un angajament față de puterile ce garantaseră unirea. Domnia îi fusese recunoscută pentru șapte ani. Orice încălcare a acestui angajament dădea dreptul puterilor garante să intervină. În joc era însăși unirea Principatelor din 1859.
Imperiul Țarist masase trupe pe linia Prutului din 1865. Imperiul Otoman era pregătit să intre în București înaintea Rusiei. Dualismul austro-ungar aștepta un motiv cât de mic să intervină. Prusia lui Wilhelm Hohenzollern nu putea lăsa Austro-Ungaria să intervină fără ca ea să aibă un cuvânt de spus. Franța lui Napoleon al III-lea era prea departe și doar o umbră în comparație cu Imperiul lui Napoleon Bonaparte. Perfidul Albion, Imperiul Britanic, ura proiectul francez la Dunăre și era alături de Imperiul Otoman.
O altă „șiretenie”, precum dubla alegere sau demiterea Parlamentului în vederea împroprietăririi, nu ar fi fost acceptată. Alexandru Ioan Cuza, departe de a fi un monarh recunoscut și acceptat, trăia în concubinaj în Palatul Princiar, alături de soție, amantă și doi copii făcuți cu cea din urmă. Nu putea fi vorba de o monarhie ereditară.
Alexandru Ioan Cuza, prințul Unirii, declarase încă din 1865 că e gata să abdice când țara o va cere. Formularea era ambiguă, căci unirea nu o făcuse „țara”, cât partida unionistă, a cărei majoritate acum îi era ostilă din rațiuni de stat.
De ce eu, gălățeanul iubitor de adevăr și cunoscător de istorie, vă reamintesc toate acestea? Pentru că prin aer se simte vânt de schimbare, e drept, cu alte personaje în rolurile amintite, mai ales că am învățat că istoria se repetă.
Pe Cuza l-au arestat tocmai prietenii săi. Au făcut-o cu inima grea, însă având în minte să păstreze unirea. Așadar, „monstruoasa coaliție”, privită în adevărata ei lumină, ne arată că nu a fost monstruoasă, ci absolut necesară.
Despre detronare a știut și Mihail Kogălniceanu. Nu a acceptat-o în forma în care s-a produs, însă a înțeles necesitatea ei și s-a ținut departe de conspirație. Prin aducerea lui Carol Hohenzollern, Brătianu a asigurat Principatele Unite de sprijinul Franței și al Prusiei, care după 1871 va deveni Germania, un imperiu.
Așadar, „trădarea” nu a fost în fapt trădare, ci un fel de înțărcare forțată, de maturizare forțată. Cuza a acceptat-o pentru că era determinată de o înțelegere ce trebuia respectată. În joc era însăși unirea Principatelor.
Monstruoase coaliții și trădători nu duce lipsă țara noastră. Lipsă mai există și în reacția poporului, ignorant și laș, cu mici excepții. Cine mai poate suspina după „monarhie”, în afară de snobi kretini sau sekuriști diversioniști vânduți și vânzători?
În cărțile de istorie nu mai sunt prezentate astfel de informații. Când școala e manelizată, singura ta șansă, după doctorate, e musai să faci și o facultate. Altfel nu poți ajunge mâine sau în viitor atârnător la stat.
Acum UE e zero în fața americanilor. SUA e „bătăușul” din curtea școlii, iar UE trebuie să accepte totul dacă vrea să îi fie bine. Până acum a fost foarte ascultătoare și pe viitor nu sunt semne de schimbare. Deci SUA impun embargou când vor și cui vor ei și îl scot tot la fel, sub diferite pretexte.
Iar toate țările trebuie să accepte dacă vor să le fie bine; dacă nu, le arată americanii adevărata democrație și libertate. E clar că sunt toți înțeleși să facă depopulare și să sperie oile. Avem un regim iudeo-euro-securistic și asta într-o colonie jefuită de multinaționale străine, mai ales cele iezuite. E real sută la sută.
Și nu mă miră. Știm toți că suntem masochiști și ne place să ne facem hara-kiri. Păi acum vreo 5-6 ani, la niște „locale”, s-a votat un primar mort. Și nu e glumă. A întrebat reporterul o băbuță: „De ce ați votat un mort, știți că e mort?” Și femeia răspunde: „Știu, maică, știu, da’ a fost om bun, familist… și a făcut câte ceva și pentru noi”.
Așa că nu mă mir că ne ardem singuri de mai bine de 30 de ani încoace. Și da, poporul își are și el partea lui de vină. Dar nu e singurul vinovat. Mai sunt și alții, da’ nu pot să scriu aici, că vine primăvara și se usucă pădurea în loc să înverzească.
Cu plecăciune,
Myskin, un idiot (expresie împrumutată de la un tânăr analist de mare viitor, cu voia lui).
Adică bătrânul Pompiliu Comșa