Parcă a fost ieri. Dan Spătaru… deja 20 de ani

Pe nesimțite sunt deja 20 de ani de la trecerea în eternitate a legendarului interpret al muzicii românești, un veritabil ambasador al spiritului dobrogean. Dan Spătaru nu a fost doar un cântăreț extraordinar, ci și un simbol al eleganței, farmecului și rezistenței în fața greutăților vieții. De fiecare dată când vocea lui răsună, parcă toată România vibrează, iar Marea Neagră, martor tăcut al copilăriei sale, își înfrânează valurile pentru a asculta cântecele care au bucurat generații întregi. Născut în Aliman, o mică localitate din inima Dobrogei, și crescut pe meleagurile Constanței, Dan Spătaru a dus dorul de casă în toate colțurile lumii, reușind să îmbine tradiția românească cu o carismă universală. Piesele sale, de la „Drumurile noastre” la „Nu m-am gândit la despărțire”, sunt mai mult decât simple melodii: sunt povești de viață, sunt sunetele care dau glas visurilor și nostalgiei unei generații. Cu un zâmbet care încălzea inimile și cu o prezență magnetică, Dan Spătaru a fost numit „Regele aplauzelor” după ce a stabilit un record mondial de 16 minute de aplauze neîntrerupte la Havana. Acest moment a rămas în istorie nu doar ca un triumf personal, ci și ca o dovadă că un artist născut pe malul Dunării poate cuceri inimile publicului internațional, la fel de ușor ca pe cele de acasă.

În acest septembrie, la fix două decenii de la despărțirea sa de această lume, imaginea lui Dan Spătaru rămâne veșnic vie, ca o stea care luminează sufletul românesc. El nu a fost doar un simbol al muzicii ușoare, ci și un model de modestie și omenie, păstrând mereu legătura cu rădăcinile sale dobrogene. În amintirea lui, fiecare notă muzicală poartă o amprentă a măreției și a iubirii pe care Dan Spătaru a dăruit-o necondiționat publicului său.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult