PE ULIȚELE PLANETEI Alegerile prezidențiale din România vor costa 1,39 miliarde de lei. Calendarul complet

Alegerile prezidențiale din România costă la 1,39 miliarde de lei. Românii vor fi chemați la urne timp de trei duminici consecutive – 24 noiembrie, 1 decembrie și 8 decembrie – pentru scrutinul parlamentar și cel prezidențial, informează Știripesurse. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat, miercuri, după ședința de Guvern, că au fost aprobate normele pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru președintele României, în datele de 24 noiembrie 2024, primul tur, respectiv 8 decembrie, al doilea tur. 24 septembrie este data limită până la care alegătorii care doresc să voteze în străinătate trebuie să se înregistreze în registrul electoral ca alegător în străinătate. 5 octombrie este data limită pentru depunerea candidaturilor și a semnelor electorale la Biroul Electoral Central. BEC trebuie să stabilească până maxim pe 12 octombrie ordinea candidaților pe buletinul de vot. BEC trebuie să stabilească până maxim pe 12 octombrie ordinea candidaților pe buletinul de vot. Campania electorală începe pe 25 octombrie și se termină în 23 noiembrie, la ora 7.00. 29 noiembrie este data la care opinia publică va fi informată despre cei doi candidați care vor participa la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale și, totodată, este data la care începe campania electorală pentru al doilea tur. Suma totală necesară pregătirii organizării și desfășurării bunei condiții a alegerilor pentru președintele României din anul 2024 este estimată la 1,39 miliarde în lei, a precizat Mihai Constantin. La rândul său, președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a ținut să precizeze că alegerile nu sunt comasate, ci se vor desfășura în trei duminici consecutive: 24 noiembrie, 1 decembrie și 8 decembrie. Pentru alegerile parlamentare, votanții din străinătate își pot exprima opinia politică și sâmbătă, iar pentru cele prezidențiale vineri după-amiază, sâmbătă și duminică.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult