Prima plată a burselor școlare din acest an se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Elevii cu peste 10 absențe nemotivate într-o lună, nu mai primesc bursa. Aproape 1,3 milioane de elevi vor beneficia de burse şcolare în acest an, fie pe baza performanţelor academice, fie în funcţie de veniturile familiei. Bursele vor fi distribuite pe carduri, care vor fi încărcate începând cu data de 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie. Elevii vor primi, în acest an școlar, mai multe tipuri de burse, cum ar fi cele de excelenţă olimpică, de merit, de rezilienţă, dar şi sociale, tehnologice şi pentru mame minore. O premieră în acest an şcolar o constituie acordarea bursei de rezilienţă pentru elevii de gimnaziu şi liceu care au medii între 7 şi 9,50. De asemenea, de bursa socială vor beneficia şi elevii din învăţământul primar. Potrivit calendarului, bursele se vor plăti în acest an școlar la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Banii sunt virați școlilor de Ministerul Educației prin inspectoratele școlare. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.

Cuantumurile minime ale burselor în anul școlar 2024 – 2025 sunt:

bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925, 1.850, 2.775, 3.700 de lei tipul I;

bursa de merit – 450 lei/lună;

bursa de reziliență – 300 lei/lună;

bursa socială – 300 lei/lună;

bursa tehnologică – 300 lei/lună;

pentru mamele minore – 700 lei/lună

Bursele de merit, de reziliență și tehnologice se acordă în funcție de numărul de zile de școală și de vacanță dintr-o lună.

În schimb, Bursele de excelență olimpică I și II, în valoare de până la 3.700 de lei, acordate pentru premiile la olimpiade și concursuri din anul școlar 2023-2024, și bursele pentru mamele minore, în valoare de 700 de lei, nu sunt condiționate de numărul de zile de școală și de vacanță dintr-o lună și se acordă integral. Condiția de a nu avea mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună la școală este obligatorie pentru acordarea burselor.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult