Procurorul general Alex Florența: Drogurile pot intra în România prin Portul Constanța fără verificări

Controversatul Procuror general al României, Alex Florența, afirmă că traficul de droguri „este o problemă gravă, un fenomen care a cunoscut în ultimii ani o creștere exponențială și nu doar în România, ci mai ales la nivelul Europei de Vest”.

Șeful Parchetului de la lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) avertizează că Portul Constanța este vulnerabil în fața rețelelor de trafic.

Fără  îndoială, acest risc există (ca România să fie țară de import pentru droguri, n.r.). Portul Constanța este una dintre porțile de intrare în Europa, care la un moment dat va putea fi probabil targhetată inclusiv de rețelele mari de trafic de droguri”, a declarat Florența, într-un interviu la Digi24.

Procurorul general afirmă că există o vulnerabilitate a Portului Constanța din acest punct de vedere, izvorâtă din incapacitatea de verificare a tuturor containerelor care intră în țară. Nu există port în Europa în momentul de față care să aibă capacitatea tehnică de a scana și a verifica fiecare container în parte. Procurorul general reiterează faptul că schemele de personal sunt subdimensionate, fiind nevoie de mai mulți procurori și polițiști care să lupte împotriva rețelelor de crimă organizată.

„Cred că trebuie dezvoltat sistemul de scanning. E o problemă pe care portul Constanța a avut-o o lungă perioadă. Avem totodată nevoia ca România să ratifice convenția de monitorizare a containerelor, pentru că aici am avut o deficiență o lungă perioadă. Și trebuie o prezență mai bună a organelor de poliție în Portul Constanța pentru a putea monitoriza mai bine fenomenul.

În general, la nivelul crimei organizate și a traficului de droguri rămân la părerea că schemele de personal sunt subdimensionate atât la nivelul parchetului, cât și la nivelul organelor de poliție”, a mai declarat Florența.

Related posts

Partide noi, cu aceiași oameni vechi – aceeași piesă, alt decor

Zvonuri, „fake news” sau adevăruri pe care nu se dorește să se afle?

Inspectorii ANAF, trimiși să aplice sancțiuni arbitrare firmelor. Cine vine fără bani e concediat

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult