Reduceri și gratuități pentru studenți, pe calea ferată

CFR Călători reamintește că studenții în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România și din Academia Română, beneficiază de bilete de călătorie cu reducere 90% (indiferent de distanţă), precum și de abonamente lunare cu reducere 90% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanțe până la 300 km. De asemenea, studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum şi studenții proveniți din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal beneficiază de gratuitate completă (reducere 100%) pentru bilete, dar şi pentru abonamente pentru călătorii pe distanțe până la 300 km. Pentru studenții beneficiari de gratuitate, pe spatele legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport trebuie să existe înscrierea ”Gratuitate”, semnătura, respectiv ștampila instituției de învățământ superior într-o căsuță separată față de viza de valabilitate.  

Reducerile și gratuitățile sunt valabile pentru locuri la clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. În cazul călătoriei la clasa I sau la vagon de dormit/cușetă, trebuie achitate integral diferențele tarifare. Atenție! Legitimația de student pentru reducere sau gratuitate la transport trebuie să conțină, pe verso, înscrierea “Gratuitate”, semnătura, respectiv, ștampila instituției de învățământ superior, într-o căsuță separată față de viza de valabilitate. Facilitățile se vor acorda, de la 1 decembrie, numai în baza legitimației de student vizate pentru anul universitar 2024-2025. Până atunci, legitimațiile de student vizate pe anul universitar precedent (2023-2024) sunt valabile numai pentru călătoriile care se fac până pe 30 noiembrie 2024.

Aplicația CFR Călători de cumpărare bilete online include acum și funcționalitățile specifice pentru cumpărarea biletelor și abonamentelor de către studenți. Aceștia trebuie să își creeze un cont personal de utilizator, iar după autentificarea pe cont este necesară înregistrarea ca student prin completarea datelor specifice (facultate, serie legitimație, etc.), urmând ca în final (după ce datele sunt confirmate de către facultate) să primească pe e-mail ID-ul de student cu care vor putea ulterior să își procure biletele online.

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult