Românul care spiona pentru Rusia. Moscova Promite „Un Răspuns Adecvat”

Ministerul rus de Externe a reacționat vineri, după ce România a expulzat un diplomat din cadrul Ambasadei Rusiei de la București, conform agenției de presă TASS. Ministerul Afacerilor Externe al României (MAE) a declarat diplomatului rus persona non grata pentru activități contrare prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice. În replică, Ministerul rus de Externe a transmis că „Rusia va da un răspuns adecvat.”

Înainte de anunțul oficial, însărcinatul cu afaceri al Rusiei în România a fost convocat la MAE, unde i s-a comunicat decizia de declarare a diplomatului rus persona non grata. Acțiunea României vine în contextul arestării preventive a unui cetățean român, acuzat de trădare de către procurorii DIICOT. Acesta ar fi trimis Ambasadei Rusiei la București imagini cu obiective militare românești și NATO amplasate lângă Tulcea, precum și imagini cu un convoi militar care se deplasa spre Ucraina.

„Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, începând cu anul 2022, acesta a supravegheat obiective militare românești și NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii cu tehnică militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis diplomaților din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă”, a transmis DIICOT printr-un comunicat de presă.

Reținerea cetățeanului român a fost menționată de publicația Izvestia în contextul expulzării diplomatului rus din România. În aprilie, președintele rus Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Federației Ruse în România, pe Vladimir Lipaev, care l-a înlocuit pe Valeri Kuzmin. Portalul proguvernamental RBC amintește că România a expulzat un diplomat rus și în august 2022. Ca și atunci, numele diplomatului expulzat nu a fost făcut public.

Portalul RBC subliniază că Bucureștiul nu a indicat motivul exact al expulzării diplomatului rus, dar a menționat Convenția de la Viena, care constă din 53 de articole și descrie normele și privilegiile activității lucrătorilor diplomatici în țările semnatare.

Totodată, portalul evocă o rezoluție a Parlamentului European din 14 martie, prin care se cere Moscovei să restituie României partea rămasă din patrimoniul național, inclusiv 91,5 tone de aur pur, obiecte culturale și arhive istorice, trimise Rusiei țariste spre depozitare în 1916 și 1917 pentru protecție în timpul Primului Război Mondial. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a calificat declarațiile europene drept „curată obrăznicie” și a adăugat că UE „a furat 300 de miliarde de dolari Rusiei,” referindu-se la activele rusești înghețate de Occident după invazia rusă în Ucraina din februarie 2022.

În ultimele două luni, ca răspuns la expulzarea diplomaților săi, Rusia a luat măsuri similare împotriva mai multor diplomați străini, adaugă media citate.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult