Ruperea Ucrainei în două

Jens Stoltenberg, cel care a condus NATO timp de 10 ani, sugerează un scenariu uluitor pentru a satisface atât apetitul Federației Ruse, cât și pretențiile lumii occidentale. Și anume ruperea Ucrainei în două. În două părți. Prin formarea a două state. Vestul urmând să fie primit în NATO.

Analizând impasul la care s-a ajuns în urma războiului declanșat în Federația Rusă împotriva statului ucrainean și încercând să răspundă cumva insistenței cu care Volodimir Zelenski solicită primirea Ucrainei în NATO, Stoltenberg face câteva analogii cu modele deja aplicate în lume și avansează o idee absolut senzațională. E ca un fel de ou al lui Columb. Pentru a-l putea plasa pe masă, soluția este să-l spargi. Sau ca un fel de nod gordian. Pentru a-l desface, trebuie să-l tai. Și astfel ne este servită de omul care are probabil cea mai vastă experiență din lume în materie de politici de apărare ideea separării Ucrainei în două state. Ar fi Ucraina de Est, care ar rămâne sub influența Federației Ruse, și Ucraina de Vest, care ar putea intra în mod oficial sub umbrela NATO, dobândind astfel garanții de securitate, în conformitate cu articolul 5 al Tratatului. În acest sens, fostul șef NATO ne readuce în memorie modul în care la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial Germania a fost împărțită în RDG, aflat sub ocupație sovietică, și RFG, căruia i s-a oferit protecție NATO. De asemenea, ne dă exemplul Finlandei, a cărei armată a luptat cu mult eroism apărându-se de agresiunea Uniunii Sovietice și provocând pagube uriașe Armatei Roșii, pentru ca în tentativa în cele din urmă reușită de a obține pacea, să accepte să cedeze Rusiei 10% din teritoriu. Adică pace contra teritorii. Al treilea exemplu, tot de dată relativ recentă din punct de vedere istoric, îl constituie garanțiile de securitate pe care Statele Unite le-au oferit Japoniei, dar care nu vizează și Insulele Kurile, lăsate pe mâna rușilor. Ce șanse are planul lui Stoltenberg? În Germania, proiectul a funcționat practic până la prăbușirea Uniunii Sovietice. Totuși, timp de 50 de ani, o bună parte a poporului german, care a traumatizat lumea sub regimul Hitler, a fost la rândul ei traumatizată prin apartenența la lagărul socialist, cu toate consecințele acesteia. Și, atenție, vorbim practic de două generații sacrificate. Planul a funcționat și în Finlanda, dar 10% din teritoriu a fost pierdut pentru totdeauna. Funcționează și în Japonia, dar cu prețul Insulelor Kurile. Ar putea să funcționeze și în Ucraina? La această întrebare ar trebui în primul și în primul rând să răspundă chiar ucrainenii. Pe ei i-a consultat cineva? Ce se va întâmpla cu populația din Est, atunci când Vestul va face parte din NATO și cu siguranță și din Uniunea Europeană? Cât de profunde vor fi traumele care îi vor lovi pe oamenii din Est? Dar ce este în definitiv Vestul Ucrainei? O parte este, cum o definesc istoricii, „vechea Rusie”. E chiar traducerea cuvântului Ucraina. Această parte cu o minoritate rusă și rusofonă este locuită este alcătuită din ucraineni, dar și din alte minorități decât cea rusă. Cum este de pildă minoritatea română. Sau minoritatea maghiară. Sau minoritatea poloneză. Și mai mult decât atât. O parte din viitoarea Ucraină de Vest a aparținut istoric altor state. Statului român, statului maghiar și statului polonez. Ce se va întâmpla în timp cu aceste teritorii și cu aceste populații? Sunt doar câteva dintre întrebările la care diplomația la înalt nivel, oamenii politici, reprezentanții NATO și în primul rând cei ai poporului ucrainean trebuie să dea un răspuns. Cât de mare va fi prețul păcii, plătit cu teritorii și cu sacrificii uriașe în plan uman?

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult