Salina Praid: Când ne înecăm singuri în lacul indiferenței – iar autoritățile țin umbrela pentru poza de Facebook


Harghita, România – Una dintre cele mai mari și mai vechi comori subterane ale țării, Salina Praid, nu mai e doar un obiectiv turistic cu miros de aerosoli și suveniruri cu Dracula. E acum o bombă ecologică și economică, cu ceasul spart și cu cheia pierdută.

Atenție: O parte din salină s-a prăbușit deja. Și nu, nu e o metaforă despre administrația publică din zonă – deși ar putea fi.

În timp ce autoritățile „monitorizează” situația de pe margine (a se citi: beau o cafea și dau vina pe ploile din calendar), localnicii… se uită. Unii fac live pe Facebook, alții se uită la groapă ca la televizor: fără să schimbe canalul, fără să intervină, doar cu o oarecare „miorlăială” în fundal.

Apă s-a dus, sare s-a dus. Venit? Doar prin visație.

După decenii în care salina a fost singura sursă reală de venit a zonei – aducând turiști, aerosoli, sare și speranță – cetățenii, împreună cu administrația, au reușit performanța națională de a distruge cu mâna lor ceea ce era de neînlocuit. Defrișări, construcții haotice, drenaje uitate și zero planuri de intervenție au transformat comoara în crater.

Inundații și un viitor lac sărat… din indiferență amară

Acum, inundațiile recente au agravat criza. Apele din râurile Târnavei au început să se infiltreze în golurile salinei, punând în pericol integritatea întregii structuri subterane. Se vorbește în șoaptă despre un lac sărat care se poate forma la suprafață – un mic Marea Moartă cu papanași la poartă.

Dar să nu disperăm: autoritățile s-au mobilizat! Nu cu pompe, ingineri sau soluții, ci cu… comunicate. Pregătesc „scenarii”, „planuri de urgență” și „modele 3D ale dezastrului” – perfect inutile în fața realității care deja crapă la propriu.

Și acum, cireșica pe colivă: Sarea strategică a României, în mâinile cui?

Și acum, cireșica pe colivă: Sarea strategică a României, în mâinile cui?

Într-un act de poetică ironie administrativă, Salina Praid – rezerva națională de sare a României – este administrată de ROMSALT Praid, firmă aflată probabil sub influența liderilor UDMR si a guvernului de la Budapesta, într-o zonă cu majoritate UDMR. Cum zic oamenii din zonă: „nici măcar sare nu mai știm păstra, darămite onoare!”

Ce e și mai trist? Nu faptul că zona este condusă de UDMR, ci că statul român a abandonat-o complet, lăsând-o pradă politizării, nepăsării și infiltrațiilor (de apă, de castori și de interese).


În loc de concluzie: Nu ne spuneți că n-ați știut. A fost acolo sub nasul tuturor.

Și totuși, ne întrebăm: unde ne sunt si unde au fost specialiștii? Unde au fost jurnaliștii de investigație? Unde sunt miniștrii care promiteau „protecția resurselor naționale”?

S-au pierdut, probabil, în cea mai adâncă mină din România: MINA DE INDIFERENȚĂ.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult