Se deschide un nou drum la Bârlad

Se deschide un nou drum de care au nevoie foarte mulți români. Anunțul a fost făcut chiar de către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Vorbim despre o construcție cu 4 poduri, 3 pasaje, dar și 2 parcări. Acesta face legătura cu șosele importante din țară, iar cei care fac naveta, sau tranzitează zona, vor fi cei mai avantajați.  Ministrul Transporturilor precizează că varianta Ocolitoare Bârlad se va deschide in curand

Astfel, odată cu acest pas, cei care ajung în zonă nu vor mai fi nevoiți să traverseze municipiul Bârlad. Acest nou drum se deschide, circulația spre și dinspre Vama Albița adică frontiera cu Republica Moldova, se va desfășura în condiții mult mai bune, astfel că vor fi evitate cozile infernale.

Varianta Ocolitoare Bârlad are 4 poduri, dar și 3 pasaje, adaugă ministrul. Totodată, vor exista 2 parcări de scurtă durată, dar și 3 intersecții cu drumuri extrem de importante. Iar în doar câteva ore, șoferii se vor putea bucura de toate acestea. Este vorba despre 72,93 kilometri de autostradă, care vor consolida economia din zona de vest a României. În ceea ce privește valoarea proiectului, aceasta se ridică la 14,59 miliarde de lei.

Pompiliu Comșa

Related posts

Super știre! Interviurile se pot reconstitui! Ai fost stricat la burtică și ai scătat o,,dumă”… nu-i nimic se repară. Da’ veolul maică…veolul de ce nu se poate reconstitui strigă revoltate o categorie de victime. Păi…da…atenție mare și cu reconstituirile astea! Să nu ne trezim cu reconstituirea înterviului dat de Mircea cel Bătrân lui Baiazid Fulgerul înainte de lupta de la Călugăreni(😁sâc…Rovine am vrut să zic)

Mare scandal mare! Record …de la Recorder! Justiția actuală demodată și coruptă trebuie demolată și reconstruită.

Fraților e groasă! Nu se găsește comandir de pus în fruntea oștirii! Vreo câțiva care s-au arătat interesați, au pus niște condiții de neacceptat.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult