Pe 22 mai, Curtea Constituțională a decis, în unanimitate și probabil cu cafeaua încă fierbinte în față, să respingă contestația lui George Simion privind turul doi al alegerilor prezidențiale. Motivul?
Curtea Constituțională a României a reușit, joi, să respingă în unanimitate o cerere politică delicată, fără să se murdărească pe mâini cu prea multă argumentație. Cum? Foarte simplu: nu era semnată electronic.
Atenție, nu ne aflăm în vreo epopee digitală futuristă, ci într-o Românie în care, dacă depui o cerere la registratură, ți se spune: „Nu aici, online vă rugăm.” Iar dacă o trimiți online, ți se răspunde cu înțelepciune constituțională: „Nu e semnată digital, îmi pare rău. Nu putem deschide acest PDF păcătos.”
În cazul lui George Simion, cererea de anulare a alegerilor prezidențiale n-a fost respinsă pentru conținut, ci pentru formă. Pentru că, în justiția românească, forma bate fondul, iar „semnătura electronică calificată” bate orice dovadă, idee sau intenție politică.
Pe scurt, un om poate spune: „Am fost furat, e o lovitură de stat!”, dar dacă nu și-a cumpărat la timp tokenul de la certSIGN, vocea lui nu mai e constituțională.
Cu alte cuvinte, în România, nu te lovește glonțul, ci PDF-ul. Și dacă nu are certificat digital, se poate șterge cu el pe tastatură.
George Simion a greșit. A semnat cu pixul. Un pix adevărat, probabil chiar cu pastă albastră, într-un gest cavaleresc de autenticitate. Dar, vai, în ochii Curții, asta e aproape un sacrilegiu juridic. Unde sunt, totuși, vremurile în care olografia era dovadă de seriozitate, nu de „incompatibilitate procedurală”?
Astăzi, dacă vrei ca vocea ta să fie auzită în instanțele înalte ale patriei, nu trebuie să ai argumente, ci un protocol digital și o aplicație compatibilă cu Adobe Acrobat Pro.
Pe această cale, îi recomandăm domnului Simion, pentru viitoarele contestații: să semneze cu sânge — dar să o facă digital.