Şoimul dunărean, cunoscut şi sub denumirea de „şoim sacru“, este o specie caracteristică zonelor deschise, aride de stepă cu pâlcuri de pădure şi păşuni.
Specialiştii de la Societatea Ornitologică din România (SOR) oferă o mulţime de detalii despre şoimul dunărean cântat în colindul din Dobrogea.
„Lungimea corpului este de 47-55 cm şi greutatea medie de 730-990 grame pentru mascul şi 970-1300 grame pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 105 şi 129 cm, fiind foarte mare comparativ cu dimensiunile corpului său.
Este un şoim mare, puternic, preferat de crescătorii de şoimi pentru vânătoare. Prezintă o mare variaţie a culorii, de la un maro ciocolatiu până la aproape alb, aceste exemplare fiind foarte apreciate de crescătorii arabi. Adulţii au înfăţişare similară. Se hrăneşte cu păsări, mamifere mici şi şopârle. Atacă păsări până la dimensiunea gâştelor, însă preferă porumbeii sălbatici şi stăncuţele.
Numele de gen provine din cuvântul latin falx – seceră, cu referire la silueta cu aripi lungi şi ascuţite sau, după alte surse, din falcate cu referire la ciocul sau ghearele curbate. Numele de specie are o origine neclară cu mai multe opţiuni: din slavona veche unde kransyj – roşu, din hindi unde numele femelei este charg , din arabă de la cuvântul şaqr sau din cuvântul turcesc songur – şoim.
Este o specie prezentă în sudul şi estul continentului european. Este o pasăre solitară şi teritorială, foarte agresivă şi perseverentă în urmărirea prăzii. În lumea animală nu este ameninţată de nicio specie, omul fiind singurul pericol. Este foarte agil şi rapid şi poate atinge o viteză de 321 km/h când plonjează după pradă. Cele mai multe exemplare trăiesc 5-7 ani, însă pot atinge şi 10 ani.
În captivitate, longevitatea este mai mare, între 15 şi 25 de ani. Ating maturitatea sexuală la 2-3 ani, deşi femelele pot începe să cuibărească uneori şi la un an.
Masculul execută un ritual nupţial, planând deasupra teritoriului ales, emiţând sunete puternice de chemare pentru femele. În timpul ritualului nupţial masculii aduc uneori hrană femelelor. Ocupă de obicei cuibul altor păsări răpitoare, inclusiv codalbi pe care îi alungă de la cuib. Iernează în Africa şi în Peninsula Arabică.
Populaţia europeană a speciei este foarte mică şi cuprinsă între 360-540 de perechi. A scăzut semnificativ între 1970-1990, tendinţă care a continuat şi în perioada 1990-2000. Efectivele cele mai mari sunt prezente în Ungaria, Turcia, Serbia şi Ucraina.
Soseşte din cartierele de iernare la începutul lunii martie. Femela depune de obicei 3-5 ouă la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, cu o dimensiune medie de 53,4 x 41 mm. Incubaţia durează în medie 29-31 de zile şi este asigurată în special de femelă, care în această perioadă este hrănită de mascul. Puii devin zburători la 45-50 de zile dar rămân dependenţi de părinţi încă 30-45 de zile.
Faptul că femelele sunt preferate de către crescătorii de şoimi duce la un dezechilibru între sexe în populaţia sălbatică. Circa 90% dintre exemplarele estimate a fi prinse anual de către crescătorii de şoimi în timpul migraţiei sunt femele. Multe dintre exemplarele prinse sunt exportate în Mongolia. Tinerii sunt mult mai uşor de dresat, de aceea, cele mai multe dintre păsările prinse au vârsta de un an. Degradarea habitatelor şi poluarea cu pesticide sunt pericole ce au de asemenea efect semnificativ asupra speciei. Un program de conservare al populaţiei cuibăritoare din Ungaria şi România se desfăşoară în prezent printr-un proiect LIFE, iar parteneri în România sunt SOR/BirdLife România şi Grupul Milvus“, relatează specialiştii SOR.