Solidaritate recompensată: Donatorii de sânge vor beneficia de reduceri la plata impozitelor pentru clădiri și terenuri

Președintele Klaus Iohannis a semnat marți, 2 aprilie, legea care permite consiliilor locale să ofere o reducere procentuală a impozitelor pe clădiri și terenuri pentru persoanele fizice care demonstrează că au efectuat cel puțin trei donări de sânge în decursul unui an calendaristic, aplicabilă pentru o singură proprietate imobiliară.

Această reducere poate fi acumulată cu bonificația de 10% acordată pentru plata anticipată a întregului impozit pe clădiri și terenuri datorat pentru anul calendaristic până la data de 31 martie. Diferența rezultată în urma aplicării bonificației este scăzută din impozitul datorat.

În plus, scutirea sau reducerea impozitului se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor depunerii documentelor justificative.

Procentul reducerii și documentele necesare pentru a dovedi numărul minim de donări de sânge sunt stabilite în hotărârea consiliului local care instituie reducerea impozitului conform acestei legi.

Astfel, fiecare cetățean care își plătește taxele locale până la 31 martie va primi o bonificație de 10% la impozitul pe clădiri sau terenuri. Promulgarea acestei legi oferă Consiliilor Locale posibilitatea de a suplimenta această bonificație pentru a stimula financiar donatorii de sânge. Toți cei care fac cel puțin trei donări de sânge într-un an calendaristic, conform hotărârii consiliului local și a acestei legi, vor beneficia de facilități suplimentare.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult