Știri pe țeavă:  Elena Teodorini la 22 de ani a cantat la Scala din Milano

Franța are a patra rezervă de aur ca mărime de 2.436 de tone, fără o singură mină de aur în Franța. Mali care a fost ocupat de Franța nu are rezerve de aur în băncile sale, deși are 860 de mine de aur și produce 50 de tone pe an. Cum a ajuns Franța tot aurul ăla? * Incepand cu anul 1880 si pana in 1930 scena muzicii internationale de opera a fost dominata de soprane din tara noastra.Mai intai, Elena Teodorini, care la doar 22 de ani a fost prima romanca ce a cantat la Scala din Milano si de-a lungul cariereipe langa interpretari din Europa pana in S.U.A si America de Sud a fost profesor universitar la Paris si director al conservatorului guvernamental din Buenos Aires si a fost fondatoare nu numai unei mari institutii muzicale din Romania, ci si a unora din strainatate-Franta si Brazilia. In aceeasi perioada a inceput si Hariclea Darclee, faimoasa interpreta internationala si prima interpreta din cunoscuta opera Tosca. Iar in prezent, sopranele din tara noastra au ajuns din nou printre cele mai bune pe plan international. Cea mai celebra este Elena Mosuc, din 1990 devenind cu premii si distinctii cea mai buna din Europa, iar in 2019 primind Oscar dell Lirica,echivalentul premiului Oscar din cinematografie, devenind cea mai buna soprana din lume. * Când sclavia era obișnuită în America, Harriet Tubman, o femeie simplă și umilă, de o mare profunzime culturală și umană, a reușit să se elibereze de sclavie. După ani de studiu și mediere, a format un grup secret pentru a salva sclavii din sclavie. Harriet a reușit să elibereze mii de sclavi în secret complet, folosind metode și învățături învățate pe câmpurile de plantație pentru a scăpa de biciul și de maltratările inumane ale sistemului sclavagist american. Când a fost întrebată care a fost cel mai greu pas pe care a trebuit să-l facă, Harriet a răspuns: „A convinge o persoană care nu s-a născut sclav nu a fost ușor. Uneori este greu să-i eliberezi pe proști de lanțuri”. Ceea ce a spus Harriet este foarte adevărat, nu numai în lumea sclaviei. Astăzi există un alt tip de sclavie: cea a puterilor puternice care își duc turma unde vor, în tăcere și fără obiecții. (P.C.)

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult