Tren nou, după 20 de ani

Tren nou, după 20 de ani. Trenul Coradia Stream, prima garnitură achiziționată de România după mai bine de 20 de ani, a început testele de anduranță și este programat să transporte călători începând cu 20 noiembrie. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a confirmat că trenul a efectuat prima cursă fără pasageri între București și Brașov pentru verificarea capacității de operare în condiții comerciale. Probele au continuat pe ruta București – Brașov, duminică, sub prima zăpadă a anului, cu scopul de a asigura performanța trenului în condiții meteo variate. COBS!

În următoarele 10 zile, testele vor avea loc pe două dintre cele mai importante trasee de călătorie din România: București – Brașov și București – Constanța. Luni și marți, trenul va efectua teste pe ruta București – Brașov, iar începând de miercuri, 13 noiembrie, până la finalul săptămânii, va fi testat pe ruta București – Constanța. După aceste teste, trenul va reveni pe traseul București – Brașov pentru ultimele verificări. Contractul pentru achiziția acestui tren electric Alstom Coradia Stream face parte dintr-o comandă mai amplă de 37 de unități electrice de la Alstom Ferroviaria SpA, semnat în martie 2022. Primul tren a ajuns în România pe 4 decembrie 2023 și a intrat în faza de testare, în timp ce livrarea celorlalte unități s-a decalat față de termenul inițial. Valoarea totală a contractului pentru achiziționarea celor 37 de trenuri și a serviciilor de mentenanță aferente pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde de lei, fără TVA. Aceste trenuri, produse în Polonia, reprezintă o investiție semnificativă în modernizarea infrastructurii feroviare din România, urmând să fie operate de CFR Călători pe rute intens frecventate, oferind condiții de călătorie îmbunătățite pentru pasageri. Președintele ARF, Ștefan Roșeanu, a declarat că, dacă testele se desfășoară conform planului, trenul va începe cursele cu pasageri pe 20 noiembrie, iar biletele vor fi disponibile la vânzare începând din această săptămână.

Pompișliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult