Turcii protestează împotriva prețurilor exorbitante din cafenele și restaurante

O chemare la boicotarea cafenelelor şi restaurantelor, pe motiv că practică preţuri exorbitante, a mobilizat numeroși turci în acest weekend, în prima acțiune de acest fel după mai mulți ani de spirală inflaționistă, transmite AFP.

Iris Cibre, expertă în finanțe și inițiatoarea acestui apel la boicot, a declarat că aceasta este o mișcare populară, iar oamenii s-au săturat și reacționează. Apelul, lansat numai pentru acest weekend, a avut sute de mii de distribuiri pe rețelele sociale.

Sâmbătă și duminică, cafenelele și restaurantele din anumite cartiere din Istanbul și Ankara au înregistrat un număr redus de clienți, în timp ce altele au fost frecventate numai de turiști.

“Împreună cu prietenii mei am decis să mergem în parc și nu într-o cafenea ca de obicei. Este mai bine pentru noi. De fiecare dată când ieșeam în oraș eram ruinați”, a spus Ceren, o studentă din Ankara care a susținut boicotul.

Factorul declanșator al acestei mișcări a fost suma de 880 de lire (25 de euro) pe care Iris Cibre a plătit-o la mijlocul lunii aprilie pentru un fel de mâncare și o cafea într-un bistro de cartier pe care îl frecventa deseori la Istanbul.

“Evoluția prețurilor a fost uluitoare. În urmă cu zece luni, am plătit 345 de lire (aproape 10 euro) pentru același fel de mâncare și o cafea. Asta înseamnă o creștere de 155% calculată în lire. Chiar și în dolari, creșterea este de 80%. Nu am cunoscut o astfel de inflație”, a declarat Iris Cibre.

Acesta a fost momentul în care a decis să lanseze pe rețeaua socială un apel la boicotarea cafenelelor și restaurantelor din Turcia în zilele de 20 și 21 aprilie pentru a protesta împotriva “prețurilor exorbitante”.

Apelul său a fost urmat de sute de mii de internauți, care s-au plâns la rândul lor de “o supă care costă 200 de lire (aproape șase euro)” sau de un kebab care costă 300 de lire (8,6 euro), precum și de comercianți “oportuniști” care îi “jecmănesc” pe consumatori.

Creșterea de prețuri denunțată de Iris Cibre depășește inflația oficială, care în luna martie a fost de 68,5% în ritm anual, dar și cifrele avansate de economiștii independenți, potrivit cărora în luna martie rata anuală a inflației în Turcia a fost de 124,6%.

Salariul minim net în Turcia este de 17.000 de lire (489 de euro).

“Sunt conștientă de costurile ridicate, precum și de politicile proaste ale Guvernului care sunt la originea acestei situații, dar nimic nu justifică prețurile care depășesc inflația”, a subliniat Iris Cibre.

Apelul său individual nu beneficiază de sprijinul niciunui partid politic sau ONG.

Au existat însă și persoane care au criticat boicotul.

“Nu cred că acest gen de inițiative va schimba lucrurile. Îi înțeleg și pe comercianți, ei trebuie să facă față creșterii chiriilor”, a spus Sabit Gul, angajat la o companie farmaceutică din Ankara.

În fața acestor critici, Iris Cibre a reamintit faptul că ea a criticat în mod public politicile monetare urmate în trecut de președintele Recep Tayyip Erdogan.

“Politicile proaste ale Guvernului au pregătit terenul pentru oportunismul comercianților….Desigur că nu ne dorim să dea faliment. Pur și simplu vrem prețuri rezonabile, care corespund cu inflația”, a adăugat Iris Cibre.

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult