Un loc unic: Cascada din Balcic

Bine știut cititorilor acestor rânduri este faptul că Balcic (cunoscut în bulgară sub numele de Балчик, în turcă Balçık, în franceză Baltchik și în engleză Balchik) este un oraș situat pe țărmul Mării Negre, în regiunea Dobrici din Dobrogea de Sud, în nord-estul Bulgariei, la aproximativ 42 km distanță de Varna. Între 1913 și 1940, Balcicul a fost parte din Regatul României, împreună cu restul Dobrogei de Sud, ca urmare a celui de-al Doilea Război Balcanic. În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost retrocedat Bulgariei. În prezent, Balcic este un orășel, loc deosebit pentru cei care doresc să combine relaxarea pe plajă cu explorarea istoriei și culturii locale. Versanții de calcar din jurul orașului, care i-au conferit denumirea de „Orașul Alb”, precum și zona cunoscută sub numele de „Coasta de Argint” adaugă un caracter aparte peisajului, oferind un cadru natural spectaculos pentru vizitatori. Balcic este o destinație turistică fascinantă datorită istoricului său, peisajelor naturale și atracțiilor culturale.

În mod evident una dintre atracțiile principale ale orașului este Palatul/Castelul Reginei Maria, construit în perioada în care România era stăpână în zonă, între 1920 și 1940. Palatul are un stil arhitectural unic și este înconjurat de grădini frumoase, cunoscute sub numele de „Grădinile Reginei Maria” (Grădina Botanică). Balcicul este apreciat pentru plajele sale frumoase și pentru peisajul său spectaculos. Coasta stâncoasă și apele cristaline ale Mării Negre fac din acest loc o destinație populară pentru turiști. Zona din jurul Balcicului este potrivită pentru diverse activități în aer liber, cum ar fi drumețiile, ciclismul și sporturile acvatice. Stațiunea a devenit cunoscută și datorită vieții de noapte și gastronomiei sale. Orașul oferă o varietate de restaurante și baruri, unde turiștii pot savura preparate tradiționale bulgărești și preparate internaționale. Gastronomia locală include multe fructe de mare proaspete și preparate din pește. De altfel Balcicul este în mare parte… românesc. Auzi vorbindu-se la tot pasul românește (pe faleză, în magazine, pe străzi și în restaurante), te întâlnești cu prieteni ori cunoscuți, este vie imaginea Reginei Maria a României, recunoști vedete, ești ca acasă. 

Pompiliu Comșa

Related posts

Și totuși sarmaua?!…Sarmaua dom’le!… e românească sau turceasca? Ce întrebare năroadă! Cum să fie turcească , mai ales cea așezonată cu slăninuță de porc crescut în bătătură! Păi unde ai mai văzut dumneata turc mahomedan, să înfulece sărmălute’n foi de viță și mustind a unturică de purcel? Și apropo de înfulecat. Se cam exagerează…cum că moldovenii și mai ales cei din Iași ar fi hulpavi la sarmale!Că dacă am avut pe unul mai pântecos, Nică a lui Ștefan a Petrei,gata acum toți suntem fanii lui Flămânzilă? Adevăru-i că tălica Ion a cam exagerat la hanul,,Trei sarmale”.Adicătălea ce înseamnă 3 sărmăluțe în foi de viță infășurate strâns…Chiar înăbușite în smântână tot n-ajung nici pe o măsea.Așa că povestitorul a sugerat modificarea firmei de la han.Păi nu-i mai corect ,,La trei oale cu sarmale”.Cum să atragi mușteriu cu trei amărâte de sărmăluțe anemice! Dar revenind la tradițiile noastre…Turcii…nu și nu că sarmaua este a lor! Că ei au învelit orezul în nu știu ce și de aici a început plagiatul! Pân’ la urmă am dat- o la pace recunoscând că aici în Balcani am împrumutat fiecare rețetele unii de la alții și avem acum fiecare sarmaua lui.Iar noi moldovenii de la Iași am mai adăugat la urmă o stropeală cu licoare de Cotnari.Iacă așa ghini! Și mă rog turcul cu treaba lui și cu ceaiul de măghiran!

Păzea! Vin turcii! Da nu fugiți bre! Chiar dacă vin înarmați până în dinți…cu baclavale, șuberek, sarailie și alte turcisme! Când? Pe 25,26 și 27 iulie a.c. Unde atacă? La Iași în Parcul Expoziției din Copou.Scop? Caritabil! Cine poate să ajute cumpărând produsele expuse să o facă! Știm cu toții câte au pătimit de la cutremure vijelii și altele.Hai bre să dăm o mână de ajutor!

O lume frământată!…Cu accente tragice, învolburate până aproape de autodistrugere.Pe ici pe colo mai răzbat timide câteva accente de speranță verde inchis,înghițite rapid de hăul întunecat.Totul se zvârcolește nevrotic ca în tablourile lui Van Gogh.Și toate acestea cu o insuportabilă claritate.Dureros de clare și palpabile, spaimele ne pătrund ființa instantaneu.Și totuși lumina își face loc și se încleștează într-o luptă pe viață și pe moarte cu întunericul.Oare vom reuși să-l învingem? În această cheie înțeleg eu să ,, citesc” acest superb peisaj marin al maestrului Petru Asimionese. Cu admirație Ioan Bodea.

🍪 Această gazetă folosește cookie-uri. Nu pentru a te urmări, ci pentru a funcționa corect, a-ți arăta conținut relevant și a înțelege cum este folosit site-ul. Acceptând cookie-urile, susții funcționarea presei independente și ne ajuți să rămânem liberi. Mai mult