UN POSIBIL RĂSPUNS
Ieri, 16 iulie, doamna profesoară Beatrice Mariana Orbeșteanu se întreba pe pagina domniei sale de ce un om care n-a făcut altceva decât să fluture un steag, e închis și lăsat să moară în pușcarie. În textul de mai jos, scris in urma cu mai mulți ani, poate găsi un posibil răspuns.
“Am văzut la Știri că ieri, 15.08. 2021, Cezar Avrămuț, supranumit și Stegarul dac, protestatar perpetuu pentru diverse cauze, a urcat pe o macara-turn dintr-o zonă centrală a capitalei, Piața Amzei, unde a rămas circa zece ore în semn de protest față de mânărirea voturilor pentru Primăria sectorului unu de către Clotilde Armand, franțuzoaica pripășită pe Dâmbovița, și acoliții acesteia.
Imaginile prezentate de televiziuni mi-au reamintit de frecventele deplasări ale unui fost primar al Craiovei, Vasile Bulucea în zona blocului în care locuiam pe atunci, alături de care se afla un bloc-turn rămas neterminat timp de vreo două decenii, S-200. La acel bloc din centrul Craiovei se afla o macara din aceea, pe care aproape lunar, iar uneori chiar mai des, se urcau diverși indivizi frustrați ori care, satistiți de caracatița birocrației, vedeau în asta un mod mai operativ pentru ca glasul lor să se facă auzit de cineva care, având influență sau chiar putere, putea urni lucrurile din loc! Până la urmă, plictisit să tot vină în locul ăla la ore imposibile uneori, unde glasuri din mulțimea adunată ca la urs îi ridicau diverse probleme, alăturându-se demersului extrem al celui cocoțat în vârful macaralei, nea Vasile a dispus demontarea utilajului, care și așa nu prea avea nimic de făcut, din lipsa fondurilor pentru continuarea imensei construcții! Mi-au mai adus aminte și de prima mea confruntare cu o situație oarecum asemănătoare, pe la începutul anilor ‘80, pe când eram un tânăr ofițer, încă învățăcel în treburile poliției. Într-o zi de primăvară târzie, eram ofițer de serviciu la Miliția municipiului Craiova. Era trecut puțin de ora zece, când a sunat un cetățean care m-a anunțat că într-unul dintre plopii ăia înalți care mărginesc Întreprinderea de Prefabricate din Beton, s-a urcat un copil care refuză să coboare, cu toate că sub plop s-au adunat mai multe persoane care-i strigă să se dea jos.
Întrucât nu mă mai confruntasem cu o astfel de problemă și nu știam ce măsuri să dispun, am urcat un etaj, la cabinetul șefului miliției, și i-am raportat cele sesizate. Fără să-mi spună nimic, îl văd că pune mâna pe telefonul special și cere să i se facă legătura cu primul secretar. Îi raportează problema, apoi cere să i se facă legătura cu comandantul pompierilor, discută și cu acesta situația, solicitându-i să dirijeze acolo un Magirus, autospecială dotată cu o scară culisabilă, după care iese val-vârtej din birou, spunându-mi din mers că pleacă la fața locului iar în caz de nevoie poate fi găsit prin stația radio. Am coborât în biroul ofițerului de serviciu de la parterul clădirii și mi-am văzut de treburile curente. Între timp, din discuțiile purtate pe frecvență și din relatările unor cadre care fuseseră în teren și trecuseră prin zonă, am aflat că la acei plopi se adunaseră o mulțime de curioși, precum și factori responsabili, care încercau să dialogheze cu cel cățărat în vârful plopului și să-l determine să coboare. La fața locului, în afara curioșilor, se aflau cadre de miliție și pompieri, șeful miliției și al securității, ba chiar și primul secretar de la municipiu. Cei cu Magirusul nu reușiseră să rezolve nimic, plopul se subția spre vârf, atât trunchiul cât și ramurile se subțiau periculos și nu puteau susține greutatea altcuiva care să se cațere și să-l coboare pe copil în brațe. Singura cale de rezolvare rămăsese dialogul, încercarea de a-l determina pe puști să coboare de bună voie. Acesta însă refuza orice discuție, singurul răspuns la interpelările celor de jos era tăcerea, cât despre coborât nici vorbă!
În cele din urmă copilul s-a îndurat și a coborât. Pe la două-două și ceva, șeful miliției și cele câteva cadre care fuseseră și ele acolo, s-au întors, aducându-l și pe alpinist. Un țâști-bâști de vreo zece-unsprezece ani! După ce au terminat cu el ce-i care-l aduseseră, în timp ce așteptau să vină părinții pentru a li-l încredința, am avut un scurt dialog cu puștiul:
– Ce-ai avut copile, de ce te-ai urcat acolo?
– M-am jucat cu mingea și când am tras un șut mai tare s-a dus peste gard. Nu se vedea unde este și m-am gândit să mă urc în pom, că de sus se vedea mai bine. Voiam să-mi găsesc mingea.
– Păi și de ce n-ai coborât pe urmă, când te strigau oamenii ăia?
– Am văzut că se strânsese lume multă și mi s-a făcut frică! Credeam că vor să mă bată! Lămurit, l-am lăsat în plata Domnului! Nu pricepeam însă de ce toată tevatura aia, de ce toată concentrarea aia de forțe! Înțelegeam deplasarea unor efective la fața locului pentru a salva sau a împiedica rănirea unei persoane, dar nu înțelegeam anvergura unui astfel de eveniment, nu înțelegeam ce caută acolo șefii cei mari!!!
Mai târziu, după amiază, când se mai liniștiseră lucrurile și în oraș era liniște, nu sunau telefoane și nu erau activități în desfășurare, l-am întrebat pe șeful miliției:
– Tovarășe colonel, iertați-mă, încă nu mi-a căzut cașul de la gură și nu cunosc toate dedesubturile muncii de poliție, dar ce-ați căutat acolo? Cred că nu era un eveniment așa de important!
– Ce vorbești, bă? – face colonelul Balaci. Și dacă ăla începea să strige: Jos Ceaușescu? Răspundeai tu? 16.08.2021″